Friday , April 19 2024

Patru persoane au ajuns la spital, după ce şoferul unei dube a lovit o Dacie aflată pe contrasens

Un sucevean de 35 de ani, din cauza vitezei prea mari, a intrat cu duba pe contrasens, unde a lovit un autoturism Dacia condus regulamentar de un bărbat de 65 de ani, din Drăgoieşti 

accident moara [800x600]

Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.30, un accident de circulaţie s-a produs pe DJ 209C, între localităţile Suceava şi Moara. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că, în jurul orei 08.27, Liviu – Constantin Hlobă – Cantonaş, de 35 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoutilitara Mercedes Benz pe DJ 209C, din direcţia Suceava spre Moara, nu a adaptat viteza într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul asupra volanului, motiv pentru care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Dacia condus regulamentar de Vasile Gemănar, de 65 de ani, din comuna Drăgoieşti.
In urma impactului a rezultat rănirea lui Vasile Gemănar şi a pasagerilor din maşina sa, respectiv Iliana Nimiţan, de 45 de ani, Dorina Botuşan, de 43 de ani şi Ileana Ciurlă, de 40 de ani, toţi din comuna Ciprian Porumbescu, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava pentru a primi îngrijiri medicale.
Vasile Gemănar a fost diagnosticat “policontuzionat prin accident rutier, TCC minor, plagă contuză frontală, contuzie sternală, contuzie toracică posterioară”, le-ziuni pentru care are nevoie de 10 – 15 zile de îngrijiri medicale, Iliana Nimiţan a fost diagnosticată cu “traumatism braţ şi cot drept prin accident”, având nevoie de 5 – 6 zile de îngrijiri medicale, Dorina Botuşan a fost diagnosticată cu “TCC minor, traumatism coloană cervicală”, leziuni pentru care are nevoie de 4 – 5 zile de îngrijiri medicale, în timp ce Ileana Ciurlă a primit diagnosti-cul “contuzie gambă dreaptă, plăgi escoriate antebraţ şi gamba dreaptă”, având nevoie de 6 – 7 zile de îngrijiri medicale.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care la Spitalul Judeţean Suceava li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii rutieri au întocmit pe numelel lui Liviu – Constantin Hlobă – Cantonaş un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă”. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …