Tuesday , November 29 2022

Patru cluburi și localuri închise de polițiștii suceveni în ultimele trei săptămâni pentru că vindeau alcool și țigări copiilor

Vineri seara, polițiștii au închis o unitate de alimentație publică din Câmpulung Moldovenesc, după ce a o gestionară a vândut alcool unui băiat de 14 ani. Magazinul a fost închis pentru zece zile și gestionara amendată.

În doar trei săptămâni polițiștii au dispus suspendarea activității pentru 4 cluburi și localuri de pe raza județului Suceava, în toate situațiile fiind identificate în mod repetat încălcări ale legii în ceea ce privește vânzarea de tutun și alcool către minori dar și disfuncționalități pe linie economico-financiară.

Siguranţa tinerilor constituie o prioritate naţională a tuturor instituţiilor şi factorilor cu atribuţii în  domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generaţii.

La nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri pentru organizarea periodică în toate zonele județului a unor acțiuni care să ducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor și la prevenirea consumului de alcool și droguri în rândul tinerilor”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 22:00-02:00, Poliţia municipiului Campulung Moldovenesc a organizat şi executat o acțiune în sistem integrat, cu efective sporite, vizând prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de siguranță rutieră; intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor legislației penale și contravenționale (interzicerea servirii consumatorilor după ora de închidere stabilită și interzicerea comercializării băuturilor alcoolice către minori; verificarea situației minorilor identificați în obiectivele controlate).

În cadrul acțiunii au fost aplicate agențiolor economici care au încălcat legislația 3 sancţiuni contravenționale și au fost confiscate sume de bani nefiscalizate.

Astfel, vineri seara, în jurul orei 22:10, a fost verificată o unitate de alimentație publică din Câmpulung Moldovenesc, stabilindu-se faptul că un minor de 14 ani a fost servit cu băuturi alcoolice de către personalul angajat al unității. Atât unitatea economică cât și angajata localului au fost sancționate contravențional, iar complementar s-a dispus măsura suspendării activității societății pentru o perioadă de 10 zile.

În aceeași seară, în jurul orei 23:30, a fost verificată o altă unitate de alimentație publică din Câmpulung Moldovenesc unde, pentru neregulile constatate au fost aplicate 2 amenzi pentru nerespectarea obligațiilor agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și  a Legii nr. 349/2002 – pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun). De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor de bani din încasări întrucât aceastea nu era înregistrate în casa de marcat.

O componentă principală a acțiunii a fost siguranța tinerilor în incinta și în zona locațiilor de distracție, fiind desfășurate inclusiv acțiuni de testare cu noile aparate DragerDrugtest intrate în dotarea polițiștilor. Au fost controlate 45 de autoturisme identificate în zona cluburilor și locațiilor de distracție, realizându-se testări cu aparatele etilotest și cu aparatele Drugtest.

Polițiștii avertizează dinnou  cu privire la pericolele generate în plan juridic și personal de consumul de substanțe interzise.

 Consumul de droguri poate avea un impact asupra vieţii tale sub toate aspectele:

  • Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;
  • Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele; 
  • Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;
  • Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele.
  • Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;
  • Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;
  • Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente.

Vezi si

Premierul Nicolae Ciucă : La Mulți Ani, frumoasă Bucovină! La mulți ani, tuturor românilor bucovineni!

La 104 ani de la unirea Bucovinei cu Țara, premierul Nicolae Ciucă a transmis un …