Saturday , April 20 2024

Patru bărbați băgați în arest, în urma unui scandal cu pumni și cuțite între două familii de țigani din Hancea – Verești

Luni, la orele 11:36,  polițiștii din Ipotești au fost sesizați prin 112  de către Stănescu Ghiocel, din Verești, cu privire la faptul că în cartierul de rromi din satul Hancea, comuna Verești, a izbucnit un scandal.

Din verificările efectuate s-a stabilit că în jurul orei 11:00,  Stănescu Nelu, de 36 ani, s-a deplasat la domiciliul lui Stănescu Mugurel, de 34 ani, pentru a discuta și clarifica unele neînțelegeri mai vechi dintre familiile celor doi. În urma discuțiilor între ei a izbucnit un scandal.  La fața locului, pe drumul comunal din fața locuinței lui Stănescu Mugurel s-au adunat mai mulți membrii aparținând celor două familii, scandalul degenerând, moment în care persoanele aflate la fața locului s-au lovit reciproc. Asupra sa, numitul Stănescu Octavian, de 63 ani, avea un cuțit cu care l-a lovit pe Stănescu Viorel Trandafir, de 55 ani, provocându-i o plagă superficială la nivelul umărului.

La momentul intervenției poliției, la fața locului au fost identificați Stănescu Mugurel și Stănescu Octavian care prezentau leziuni, motiv pentru care a fost solicitată intervenția unui echipaj al ambulanței care au acordat îngrijiri medicale celor doi, Stănescu Mugurel fiind preluat și transportat la Spitalul Județean Suceava.

În urma altercației, Stănescu Mugurel, Stănescu Romeo, Stănescu Nelu, Stănescu Viorel Trandafir, Stănescu Octavian au suferit leziuni.

Ulterior, Stănescu Viorel Trandafir, Stănescu Romeo și Stănescu Nelu s-au prezentat la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmită ordonanță de examinare din punct de vedere medico-legal a numitului Stănescu Viorel Trandafir, persoană care suferit leziuni prin înjunghiere, stabilindu-se că leziunile nu au pus în pericol viața victimei.

Prin ordonanțele organelor de cercetare penală din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești, s-a dispus reținerea suspecților Stănescu Mugurel, Stănescu Octavian, Stănescu Nelu și Stănescu Busuioc  pentru o perioadă de 24 ore.

În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „încăierare” și ” tulburarea ordinii și liniștii publice”, de către lucrătorii Postului de Poliţie Verești.

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …