Tuesday , May 14 2024

Patru ani de închisoare, pentru individul care a încercat să-şi omoare rivalul în faţa Postului de Poliţie din Slatina

palatul de justitie SuceavaA

 Sergiu Dumitrache din Slatina a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat. Acesta este acuzat că în luna august 2011, având un conflict mai vechi cu un consătean, a tăbărât asupra acestuia cu o furcă şi un cuţit, toată această scenă având loc în faţa Postului de Poliţie din Slatina. Victima a fost transportată la spital, medicii stabilind că rănile suferite i-au pus viaţa în pericol

 
Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe inculpatul Sergiu Dănuţ Dumitrache, de 25 de ani, din Slatina, la patru ani de închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat. Acesta trebuie plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava suma de 765,46 de lei reprezentând cheltuieli de spitalizare şi statului suma de 3.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Incidentul pentru care a fost condamnat a avut loc în seara zilei de 21 august 2011. Atunci Dumitrache s-a întâlnit în centrul comunei, chiar lângă Postul de Poliţie, cu Florin Durlihac, de 32 de ani, unde pe fondul unui conflict mai vechi s-au luat la bătaie. Conform anchetatorilor, Dumitrache i-a dat lui Durlihac cu furca în cap şi l-a înjunghiat, acesta lovindu-şi şi el agresorul cu un cuţit.
Două ambulanţe au venit la faţa locului şi i-a transportat pe cei doi combatanţi la spital. Dumitrache a fost dus la spitalul din Fălticeni unde a fost diagnosticat cu plăgi înjunghiate pe fesa şi piciorul stâng, în timp ce Durlihac a fost transferat în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, unde medicii l-au băgat de urgenţă în sala de operaţie el având o plagă înjunghiată hemitorace drept şi braţ stâng. Doctorii au stabilit că viaţa acestuia a fost pusă în pericol, astfel că procurorii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Pe numele lui Dumitrache procurorii suceveni au mai întocmit la începutul lunii octombrie 2013 un dosar penal pentru tentativă de omor calificat. Conform anchetatorilor, în noaptea de 5 spre 6 octombrie 2013, la ora 03.00, poliţiştii din Vadu Moldovei au primit o sesizare cum că un tânăr a fost înjunghiat în faţa discotecii din Vadu Moldovei.
Agenţii deplasaţi la faţa locului au stabilit că în noaptea respectiv, în jurul orei 03.00, la terminarea discotecii, când petrecăreţii au început să părăsească localul, în faţa acestuia s-a iscat un conflict spontan, în urma căruia Sergiu Dumitrache a scos un cuţit cu care l-a lovit o singură dată în piept pe Ionuţ C., de 18 ani, din comuna Bogdăneşti. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Fălticeni cu o maşină de ocazie, unde a fost diagnosticată cu „plagă înjunghiată hemitorace stâng, agresiune”. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a inculpatului Sergiu Dumitrache sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor calificat, ulterior acesta primind mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

ADU, AUR, PSD și REPER, obligate de Biroul Electoral Municipal Suceava să respecte legea privind afișajul electoral

Viceprimarul Lucian Harșovschi a reiterat avertismentul pe care l-a făcut la adresa formațiunilor politice care …