Patronul de la Autotehnorom a făcut circ în stradă și a fost “răcorit” de polițiști cu spray lacrimogen și cu cătușe

7/10/17 ora:3:35am

 Vasile Ion Rîpan, patronul de la Autotehnorom Suceava, a făcut scandal în George Enescu după ce un amic de-al său de pahar a produs o tamponare. Polițiștii au fost nevoiți să folosească spray-ul lacrimogen și forța pentru a-l încătușa pe Rîpan și a-l duce la sediul Poliției. Totuși, acesta a scăpat doar cu o amendă

 poliite dube

Patronul de la SC Autotehnorom SRL Suceava, Vasile Ion Rîpan, a ajuns în cătușe la sediul poliției după ce a făcut un scandal monstru pe Bulevardul George Enescu în urma unei tamponări produse de un amic băut. La data de 22 septembrie 2017, la ora 16.03, Ionuț Petraș a anunțat prin 112 faptul că a fost implicat în calitate de pasager într-un accident rutier în urma căruia a rezultat avarierea autovehiculului în care se afla, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, iar șoferul care a provocat accidentul este sub influența alcoolului.

În urma verificărilor făcute de polițiști a rezultat faptul că, la data de mai sus, pe la ora 15.55, Vasile Strîmbeanu, de 37 de ani, din municipiul Suceava, a urcat la volanul autoturismului Opel Astra, care era staționat pe bulevardul George Enescu din Suceava, în zona pizzeriei Luca, iar în momentul în care s-a pus în mișcare și executa manevra de mers cu spatele, nu s-a asigurat și a acroșat ușor autoturismul Volkswagen Golf condus regulamentar de Georgiana Petraș, de 26 de ani, din municipiul Rădăuți, pe banda de lângă trotuar. În urma accidentului au rezultat avarii minore la cele două mașini.

În autoturismul Opel se mai aflau în calitate de pasageri Eugen Zaharia, de 56 de ani, din municipiul Suceava și Vasile Ion Rîpan. După producerea accidentului rutier, șoferul și cei doi pasageri au coborât din autoturism și au încercat să discute cu ocupanții din celălalt autoturism. În momentul în care Georgiana Petraș a observat că cele trei persoane erau sub influența alcoolului l-a rugat pe Ionuț Petraș să anunțe poliția.

După efectuarea apelului la 112, la volanul autoturismului Opel a urcat Eugen Zaharia, care a condus mașina spre strada Luceafărului. La sosirea echipajului de poliție, în stația pentru mijloace de transport în comun Mobilă au fost găsite cele două persoane care au sunat la 112. De asemenea, în stația de autobuz mai erau trei persoane aflate sub influența alcoolului. După ce li s-au cerut documentele celor trei persoane, Vasile Ion Rîpan a devenit recalcitrant și a refuzat să se legitimeze. Acesta a refuzat să însoțească polițiștii la autospeciala de poliție și a devenit agitat și agresiv, motiv pentru care s-a folosit pentru imobilizare spray-ul lacrimogen și forța fizică, fiind încătușat. Ceilalți doi au cooperat cu polițiștii. De menționat faptul că la înteaga scenă a fost prezent și un fost șef al poliției rutiere județene.

La Poliția municipiului Suceava, Vasile Strîmbeanu a refuzat să sufle în aparatul alcooltest, apoi a refuzat să se supună recoltării mostrelor de sânge în vederea determinării alcoolemiei, precizând că nu este de acord să fie transportat la spital. Eugen Zaharia a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările sunt conti­nuate de polițiști față de Vasile Strîmbeanu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice” și față de Eugen Zaharia sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”. Vasile Ion Rîpan a fost amendat de polițiști pentru comportamentul său.

Firma Autotehnorom este cunoscută atât în județul Suceava, cât și în județele învecinate după ce a câștigat numeroase contracte de asfaltare și reparații de drumuri, precum și contracte de deszăpezire. Printre cele mai importante asemenea contracte se numără și cel cu Primăria Suceava, prin care Autotehnorom va asigura serviciul de asfaltare și reparare a străzilor din municipiul Suceava până  în octombrie 2018.

Până să ajungă sub conducerea lui Vasile Ion Ripan, firma Autotehnorom a avut mai mulți stăpâni. Considerată inițial drept o moștenitoare a afacerii KAMER, aparținând lui Vasilică Pușcașu (aflat într-o închisoare din Austria, unde ispășește o condamnare de 12 ani pentru jaf armat), firma l-a avut la un moment dat drept patron și pe Gheor­ghe Ignat, alias “Ursul Carpatin”, conform supranumelui său de luptător în arte marțiale. Chiar acum două zile, “Obiectiv” a relatat despre faptul că acesta tocmai ce a fost extrădat în Anglia, unde are de dat socoteală pentru o urâtă afacere cu răpiri și șantaj. Asta după ce taman fusese liberat din pușcăria de la Botoșani, unde ispășise o parte din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru că, împreună cu mai mulți indivizi, a furat 165.000 de dolari australieni din conturilor unor britanici ale căror carduri au fost clonate într-un chioșc din Bazarul sucevean. In 2012-2013, când problemele “Ursului” Ghiță au început să devină cunoscute,  în poziția de administrator al firmei a fost numit tatăl său, Alexandru Ignat, împreună cu un anume Stefan Cantemir Roznovan. Alături de familia Ignat, al doilea asociat la Autotehnorom a fost și Operational Autoleasing SRL Suceava, firma deținută de două persoane fizice – Ripan Ion Vasile (89,865%) și Ripan Liliana (10,135%). Operational Autoleasing SRL este una dintre firmele care au desfășurat de-a lungul anilor importante contracte în domeniul leasingului de automobile, printre clienții săi numărându-se Compania de Drumuri, Poșta Română etc.

In timp, după retragerea forțată a “Ursului” Ghiță din afaceri, conducerea efectivă a SC Autotehnorom a fost preluată de Vasile Ion Rîpan, firma continuând să câștige importante contracte de asfaltare în Suceava și împrejurimi. (Dănuț ZUZEAC)