Thursday , March 28 2024

Patroana salonului sucevean unde urmau să aibă loc intervenții estetice făcute de medici din București se disculpă și susține că nu știa ce urmează să se întâmple

Femeia susține că ea a închiriat locația Clinicii Swiss – EstetiX din București, iar în contractul de închiriere nu se menționează că vor avea loc intervenții chirurgicale. Clinica medicală a fost închisă de DSP București

Patroana salonului de înfrumusețare sucevean unde urmau să aibă loc intervenții estetice încearcă să scape de răspunderea legală și susține că nu a avut cunoștință despre ce urma să se întâmple în spațiul pe care îl deține, ea având doar un contract de închiriere cu firma respectivă. De menționat că în respectivul contract apar ca activități prezentare de produse cosmetice și instruire pentru folosirea acestora, contract pe care femeia l-a prezentat conducerii Direcției de Sănătate Publică Suceava. „În contractul semnat cu clinica din București, prin care spațiul coaforului era închiriat, se preciza că vor avea loc acolo prezentări de produse, organizarea unor cursuri. Coaforul a fost verificat anul trecut și are toate autorizațiile de care are nevoie, toate produsele folosite sunt autorizate. În momentul în care veneau reprezentanții clinicii de la București, în coafor nu se desfășurau alte activități. Noi le-am interzis să închirieze spațiul coaforului pentru activități care nu sunt autorizate”, a declarat pentru Mediafax medicul Liliana Grădinariu, director general în cadrul DSP Suceava.

Reamintim că scandalul a izbucnit după ce reprezentanții Colegiului Medicilor Suceava au aflat că la un salon de înfrumusețare din Suceava ar urma să aibă loc niște intervenții de chirurgie estetică ce pot pune în pericol sănătatea clientelor dacă sunt efectuate într-un spațiu inadecvat și au depus în acest sens o plângere la Poliție. „Nerespectând re­gu­lile stricte de sterilitate și de manipulare a unor substanțe a căror periculozitate eu nu pot să o spun acum, în acest fel se pot declanșa niște afecțiuni grave. Nerespectând strict sterilitatea se pot transmite afecțiuni cum ar fi SIDA sau hepatita cu virus C, niște afecțiuni foarte grave, care duc în ultimă instanță, netratate, la deces și tratate, se amână decesul. (…) Doamna juristă a Colegiului a văzut reclama dumnealor pe internet și a citit ce ați citit și dumneavoastră acolo, câte proceduri fac, calendarul deplasărilor dumnealor, ba chiar a văzut că au mai fost încă o dată, prin decembrie, la Suceava. Noi n-am știut nimic și poate nici de data asta n-am fi știut. Văzând toate astea, am procedat conform legii. Colegiul Medicilor nu are în atribuții cercetare, nu este organ de cercetare penală. Bănuim că aici ar putea fi ceva de acest gen. Şi atunci am sesizat Poliția, dându-le toate datele pe care le aveam și noi pentru a cerceta această practică ilegală”, a declarat președintele Colegiului Medicilor Suceava, doctorul Sorin Hîncu. Polițiștii suceveni au deschis un dosar penal pentru a stabili dacă angajații respectă sau nu legea în ceea ce privește efecutarea acelor intervenții estetice. „În baza unei sesizări făcute de Colegiul Medicilor Suceava, polițiștii suceveni, prin Serviciul Investigații Criminale, au demarat verificări cu privire la o reclamație împotriva unei firme din București, care în a doua parte a lunii februarie urmează să desfășoare anumite activități în domeniul cosmetic, dar și activități cu caracter medical la un salon de înfrumusețare de pe raza municipiului Suceava. Polițiștii suceveni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor efectua verificări pentru a stabili dacă sunt respectate condițiile de legalitate, iar dacă nu, să fie încadrate faptele din punct de vedere al răspunderii penale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef de poliție Ionuț Epureanu.

Plângerea penală este pe numele ­Cli­nicii Swiss – EstetiX din București, care își face reclamă prin intermediul coaforului Beauty Boutique din Suceava, cadrele medicale bucureștene promițând servicii medicale de înfrumusețare, cum ar fi mărirea buzelor cu acid hialuronic, lipoliză, „ștergerea” ridurilor și „terapia vampir”.

Sorina Pintea a cerut cercetarea tuturor contractelor de voluntariat semnate de spitalele de stat

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți, la Iași, că a cerut spitalelor din subordinea Ministerului Sănătății situația contractelor de voluntariat, primind, până în prezent, răspuns doar de la trei spitale din cele peste o sută, transmite Mediafax. Sorina Pintea spune că ministerul nu poate să o cerceteze pe doctorița de la spitalul Ilfov, deoarece are alte atribuții, dar ­cer­cetarea o va face Colegiul Medicilor.

“Cercetarea doctoriței de la Ilfov poate fi făcut de către organismul profesional Colegiul Medicilor. Ministerul Sănătății are alte atribuții are o anchetă acolo prin Direcția de Sănătate Publică, adică Ministerul Sănătății în teritoriu și noi vom lua măsurile noastre”, a declarat Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă, la Iași.

Totodată ministrul spune că pentru a face mai clară situația privind contractele de voluntariat a cerut spitalelor din subordinea ministerului Sănătății raport privind numărul de contracte de voluntariat semnate. Reacția ministrului Sănătății vine după ce, în ultima perioadă, s-au identificat doi falși medici care profesau. Este vorba despre italianul Matteo Politi care a operat în cinci clini private din Capitală și Raluca Daniela Bîrsan, care a lucrat zece ani la Spitalul Județean de Urgență Ilfov, ca voluntar. Ambii dețineau diplome false. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …