Tuesday , March 19 2024
Breaking News

Părinții sunt dezamăgiți. Școlile cu efective mari pot ”oferi” unui elev doar 4 ore de pregătire pentru examene în cele două săptămâni de cursuri

”Fiecare director școlar organizează programul de pregătire a elevilor în funcție de spațiile pe care le deține și numărul de grupe de elevi, respectând măsurile de siguranță absolut obligatorii. Clasele cu 37 de elevi se împart în patru grupe, iar un elev are voie să stea la școală maxim 2 ore pe zi, pentru că sunt necesare pauzele pentru dezinfecție și aerisire, iar numărul de săli de curs e limitat. De aici reies ore mai puține de pregătire pentru un elev de la o școală cu efective mari. Plus că în perioada 2-12 iunie sunt, de fapt, 8 zile de școală. La școlile cu efective mai mici automat vorbim despre un număr mai mare de ore de pregătire pentru fiecare elev, în condițiile acestea”, declarat Grigore Bocanci, șeful IȘJ Suceava.

Marți, 2 iunie, școlile sucevene își redeschid ușile pentru a primi la orele de pregătire pentru examenele naționale cei peste 10.000 de elevi din ani terminali care și-au anunțat intenția de a reveni la cursuri cu acest scop. La finalul săptămânii trecute, consiliile administrative ale unităților de învățământ în care se organizează aceste cursuri de pregătire pentru examene au stabilit orarele zilnice și, mai apoi, le-au transmis cadrelor didactice și elevilor.

Mare le-a fost dezamăgirea părinților ai căror copii urmează cursurile unor școli cu efective mari, deoarece măsurile de distanțare socială și regulile stricte de siguranță nu permit mai mult de 4 ore de pregătire per elev, la fiecare disciplină de examen. ”Am aflat, după ce am văzut orarul, că într-o săptămână nu are decât două ore de matematică și două la limba română. Noi am crezut că va merge zilnic, doar că va sta 2 ore la școală pentru că nu le dă voie mai mult, însă realitatea e alta. Oricum, el a lucrat foarte intens la matematică online cu profesoara de la clasă, suntem foarte mulțumiți, însă la limba română nu a fost așa implicată profesoara. Le-a dat lecții și teme și apoi le-a verificat, fără să ofere lămuriri și explicații acolo unde era nevoie. Vom vedea ce va face la examene, însă el e conștiincios și lucrează mult individual”, a spus Veronica Miron, mama elevului.

Aceleași așteptări le-a avut și mama unei eleve de clasa a VIII-a de la un colegiu din municipiul Suceava, care a aflat că fata ei va merge la cursuri, de fapt, doar două zile în perioada 2-12 iunie și va face pregătire doar la matematică, nu și la limba română.”Eu m-am bucurat foarte tare când am aflat că fata mea va beneficia de două săptămâni de pregătire înainte de examenele naționale. După ce am primit efectiv orarul de la școală, care a fost schimbat de vreo 3 ori în decurs de câteva zile, am fost șocată să constat că, de fapt, va merge doar la patru ore de pregătire la matematică în cele două săptămâni. Li s-a spus că nu vor face pregătire la limba română pentru că profesorii sunt ocupați cu pregătirea pentru Bacalaureat a elevilor de a XII-a. Sunt foarte dezamăgită de marea pregătire anunțată cu surle și trâmbițe, care s-a dovedit a fi apă de ploaie”, a spus Maria N., mama unei eleve de clasa a VIII-a de la un colegiu din Suceava.

Școlile cu efective mici pot oferi un număr mai mare de ore de pregătire pentru elevi

De cealaltă parte, elevii școlilor din mediul rural sau ai unităților de învățământ cu efective mici vor avea parte de program de pregătire zilnic, în următoarele două săptămâni. Spre exemplu, la Școala Gimnazială Măriței, elevii de clasa a VIII-a au un orar zilnic de câte 2 ore de pregătire pentru Evaluarea Națională. Elevii de clasa a XII-a de la Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana vor beneficia de câte două zile, deci un total de 4 ore, de pregătire pentru Bacalaureat la fiecare din cele 4 discipline la care vor susține examene. Asta în condițiile în care în unitatea de învățământ există trei clase a XII-a, iar elevii care și-au anunțat prezența la orele de pregătire au fost împărțiți în 4 grupe. La Școala Gimnazială ”Jean Bart” Suceava elevii de clasa a VIII-a au fost împărțiți în două grupe, astfel că vor avea, intercalat, câte o zi în care vor face pregătire la matematică și una la limba română, deci vor merge zilnic la școală, beneficiind de câte 8 ore de pregătire per disciplină.

Explicațiile discrepanțelor între orarele elevilor de la unitățile școlare cu efective mari și cele cu mai puțini elevi ni le-a oferit chiar șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, inspectorul școlar general Grigore Bocanci. ”Fiecare director școlar organizează programul de pregătire a elevilor în funcție de spațiile pe care le deține și numărul de grupe de elevi, respectând măsurile de siguranță absolut obligatorii. Clasele cu 37 de elevi se împart în patru grupe, iar un elev are voie să stea la școală maxim 2 ore pe zi, pentru că sunt necesare pauzele pentru dezinfecție și aerisire, iar numărul de săli de curs e limitat. De aici reies ore mai puține de pregătire pentru un elev de la o școală cu efective mari. Plus că în perioada 2-12 iunie sunt, de fapt, 8 zile de școală. La școlile cu efective mai mici automat vorbim despre un număr mai mare de ore de pregătire pentru fiecare elev, în condițiile acestea. Însă toți acești elevi pot continua pregătirea și în mediul online, pentru că sunt organizate lecții pe internet și pentru elevii care nu pot veni la cursurile de la școală”, a declarat Grigore Bocanci, șeful IȘJ Suceava.

Partea bună a acestei perioade de două săptămâni în care se organizează cursuri în unitățile de învățământ care au elevi în anii terminali este că toți aceia care se vor prezenta la școală se vor obișnui cu noua modalitate de acces în unitate și de desfășurare a orelor în clase, astfel că toate aceste reguli stricte nu vor amplifica presiunea din perioada examenelor.

”Oricum, aceste ore de pregătire, fie că sunt mai puține pentru unii elevi și mai multe în cazul altora, sunt benefice pentru că îi reintroduc în sistem, îi obișnuiesc cu noile reguli și îi pregătesc pe aceștia pentru perioada examenelor. Astfel, ei vor ști procedurile și circuitele din școli, vor fi deja acomodați cu toate aceste măsuri speciale când se vor prezenta la examene”, a conchis inspectorul general Bocanci.

Circa 7.200 de elevi de clasa a VIII-a ar urma să susțină Evaluarea Națională în zilele de 15 și 17 iunie, iar 5.600 de elevi de clasa a XII-a și 450 de elevi de clasa a XIII-a vor avea de susținut probele scrise ale examenului de Bacalaureat începând cu 22 iunie. (Oana NUȚU)

Vezi si

Unilever renunță la afacerile cu înghețată și desființează 7.500 de posturi la nivel mondial. Compania are la Suceava fabrica Betty Ice, unde lucrează aproximativ 200 de oameni

Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Unilever a anunțat marți că intenționează să transforme …