Wednesday , April 24 2024

Părinții plecați la muncă în străinătate au discutat cu profesori, asistenți sociali și un preot despre traumele copiilor

Evenimentul organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a avut loc la Gura Humorului. Au participat, copii, părinți și cadre didactice. Un preot a vorbit despre traumele copiilor rămași fără dragostea și prezența de zi cu zi a părinților. La nivelul județului Suceava sunt aproape 10.000 de copii care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, copii care provin din peste 6.000 de familii  copil trsit-min

Zilele trecute a avut loc la Primăria Gura Humorului o întâlnire între copiii și părinții lor plecați la muncă în străinătate cu reprezentanți ai școlii și ai bisericii, eveniment organizat de Direcția ­Gene­­rală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. «Dincolo de darurile scumpe cu care părinții incearcă să acopere lipsa lor, copiii simt nevoia de prezența fizică a acestora. Personalitatea copilului este ca o plastilină, pe care dacă vrei să o modelezi trebuie să o încălzești, iar afecțiunea părinților este cea care poate face acest lucru», a menționat în cadrul întâlnirii preotul Ionuț Mihăilescu. Daniela Rusu, asistent social în cadrul Primăriei Gura Humorului, a in­­for­­mat în cadrul dezbaterilor despre problemele apărute la nivel local, precum și despre modali­tățile de soluționare. «Au fost identificați trei piloni care influențează în sens pozitiv și negativ creșterea și dezvoltarea copiilor. Este vorba despre familie, societate, precum și sinele fiecăruia, puterea, voința de a alege între bine și rău. Fundația umanitară “Te Aud, România” a făcut o informare referitoare la reziliență și a transmis părinților  faptul că fundația acordă consiliere psihologică tuturor celor care au nevoie», a declarat Nicoleta Daneliuc, purtătoare de cuvânt la DGASPC Suceava.

În evidențele instituției sunt aproape 10.000 de copii care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, copii care provin din peste 6.000 de familii, iar peste 2.500 dintre ei au ambii părinți plecați la muncă în străinătate și au fost lăsați în grija rudelor.

În luna septembrie, odată cu începerea noului an școlar, unitățile de învățământ sucevene vor trimite către DGASPC listele cu toți copiii care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, asistenții sociali urmând să viziteze fiecare copil, pentru a verifica situația acestuia și pentru a constata dacă este în grija unei persoane eligibile. Pentru a fi ­eli­gibilă, o persoană trebuie să fie majoră, să facă parte din familia extinsă și să îndeplinească toate condițiile material și moral necesare creșterii și îngrijirii unui copil. În plus, persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului are obligația de a furniza datele de contact ale părinților plecați în străinătate și de a face dovada menținerii legătu­rilor cu aceștia. Copiii care au cel puțin un părinte plecat în străinătate sunt vizitați de către asistenții sociali de pe lângă primăriile de domiciliu o dată la două luni, pentru o perioadă de șase luni, pentru a-i consilia pe adulții în grija cărora se află micuții.

Părinții care pleacă în străinătate și decid să își lase copiii acasă au obligația să anunțe serviciile publice de asistență socială cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara. Pe lângă cei peste  2.500 de copii suceveni cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate, mai sunt și alți aproximativ 850 de copii care au un singur părinte susținător și care este plecat de acasă. Alți aproximativ 6.000 de copii au un singur părinte plecat la muncă în străinătate. Din totatul de aproape 10.000 de copii care figurează în evidențele DGASPC ca având părinții plecați în străinătate, peste 30 beneficiază de măsură de protecție în asistență maternală, centre de plasament sau rude. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …