Friday , October 7 2022

Pădurar cercetat pentru că a prezentat un aviz fals pentru un transport de lemne

Un bărbat din Marginea a fost prins în trafic în timp ce transporta ilegal lemn în valoare de 10.000 de lei. Acestuia i s-a confiscat materialul lemnos și a fost lăsat fără camionul în valoare de 40.000 de euro. In sprijinul șoferului a venit un pădurar de la OS Marginea, care a prezentat un aviz de însoțire primar fals 

lemne

La data de 24 aprilie 2017, la ora 05.37, în cadrul activităților dispuse la nivelul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, o patrulă de poliție din cadrul Postului de Poliție Volovăț a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, camionul Mercedes Benz care transporta material lemnos, respectiv lemn rotund rășinoase și se deplasa spre comuna Marginea.

Soferul a fost legitimat în persoana lui Vasile Mihailă, de 47 de ani, din comuna Marginea. Acesta a prezentat polițistului documentele vehiculului și cele personale, declarând faptul că nu are documente legale pentru lemn. Fiind făcute verificări, a rezultat că pentru lemnul transportat de autoutilitara mai sus menționată nu este înregistrat niciun aviz de însoțire.

Polițiștii i-au cerut șoferului să transporte lemnul la locul de depozitare apar­ținând Ocolului Silvic Marginea, pentru a fi descărcat.

De asemenea, s-a soli­citat sprijin de specialitate de la IPJ Su­ceava – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, precum și de la Garda Forestieră Suceava.

După ce camionul a fost dus la locul menționat, la ora 07.50 s-a prezentat acolo Mircea Căun, de 42 de ani, din comuna Marginea, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Marginea, care a prezentat avizul de însoțire primar emis la ora 06.15, după data identificării de către patrula de poliție.

In urma inventarierii lemnului s-a constatat că șoferul transporta cantitatea de 31,47 mc lemn rotund rășinoase, care a fost predat în custodie pe bază de proces-verbal maistrului silvic din cadrul OS Marginea. Cum lemnul a fost transportat fără proveniență legală, societatea comercială la care era angajat bărbatul a fost sancționată contravențional cu 5.000 de lei, iar lemnul în valoare de 10.000 de lei a fost confiscat. De asemenea, s-a procedat la indisponibiliza­rea autoutilitarei în valoare de 40.000 de euro, proprietatea SC Camarc SRL Marginea, care a fost lă­sată în custodie Direcției Silvice Suceava. In acest caz a fost întocmit un dosar penal în care pădurarul de 42 de ani este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”. (D.Z.)

 

Vezi si

Dezbatere publică privind traseul centurii Gura Humorului

Centura orașului Gura Humorului va face parte din Autostrada Nordului, dar traseul stabilit de firmele …