Friday , December 9 2022

Ordin de protecție emis pe numele unui bărbat care și-a bătut mama de 71 de ani

Femeia a refuzat să-i dea fiului bani de băutură, iar acesta a lovit-o de mai multe ori 

O femeie din Verești a sesizat Poliția prin 112 miercuri, 10 aprilie, reclamând faptul că o vecină ar fi fost agresată de fiul ei pentru că a refuzat să-i dea bani de băutură. Este vorba de Maria L., de 71 de ani, care a fost agresată de către fiul ei, Octavian, de 27 de ani, ambii din Verești. De altfel, cei doi locuiesc în aceeași casă, proprietate a mamei. Miercuri, în jurul orei 10:40, în timp ce femeia se afla în grădină, unde efectua munci agricole, fiul acesteia a venit și i-a cerut bani pentru băuturi alcoolice. Întrucât  aceasta  a refuzat să-i dea bani, Octavian L. s-a enervat și i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri cu palmele.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și întrucât din verificările efectuate s-a stabilit că exista risc iminent asupra vieții și integrității femeii, s-a luat legătura cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind emis ordinul de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 10 aprilie, ora 14:00. (O.S.)

 

Vezi si

Flutur: Sper ca în 2023 să putem trimite la finanțare tronsonul dintre Pașcani și Suceava al A7. Avem nevoie de această autostradă ca de aer

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a mers, joi, personal în zona unde urmează a …