Friday , April 26 2024

Ordin de protecție emis împotriva unui sucevean care și-a lovit fosta soție și fiul în vârstă de 22 de ani

Duminică, la ora 12.25, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de către G. Daniela, de 48 ani, din Suceava,  cu privire la faptul că fostul soț, G. Gheorghe, de 49 ani, din Suceava, a lovit-o și a distrus bunuri din locuință.

politia, masina noua Obiectiv

La fața locului a fost identificată apelanta, soțul acesteia și copiii acestora. Din discuțiile purtate cu G. Daniela a reieșit că, în jurul orei 12.00, aceasta  a avut o discuție în contradictoriu cu fostul soț în locuința ei, în urma căreia acesta a lovit-o si a spart geamul unei uși din locuință. G. Daniel, fiul celor doi, în vârstă de 22 de ani, a intervenit pentru a aplana conflictul, acesta fiind lovit de către tatăl său. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Secției de Poliție Burdujeni pentru întocmirea actelor procedurale.

În urma rezultatului formularului de evaluare a riscului, prin prisma răspunsurilor oferite de victimă s-a stabilit că în cauză există risc iminent și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva lui G. Gheorghe, fapt pentru care a fost emis ordinul de protecție provizoriu nr. 674.112 din 13.06.2021pe o perioada de 5 zile (120 ore), începând cu data de 13.06.2021, ora 15.00 până pe data de 18.06.2021, ora 15.00.  S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …