Friday , March 29 2024

Orban despre Spitalul Judeţean Suceava: Cu siguranţă s-au făcut greşeli. Dacă cineva a greşit, să plătească

Premierul Ludovic Orban, aflat sâmbătă în vizită la Suceava, a afirmat că au existat greşeli în managementul Spitalului Judeţean, el precizând că Ministerul Sănătăţii a început o analiză pe această temă, iar cei care au greşit “este normal să plătească”.

“Cu siguranţă că am avut un număr foarte mare de infectări (de COVID-19 – n.r.) în Suceava, infectări care au plecat din spital şi din cauza asta am luat decizii, ca să spun aşa, în premieră: decizia de a asigura management militar pentru spital, care ajunsese într-o situaţie de criză. A trebuit să luăm decizia de carantinare a Sucevei şi a celor opt localităţi din jurul Sucevei, decizie pe care nu ne-am dorit-o, dar care a fost necesară şi s-a văzut că a generat efecte, pentru că tendinţa de revenire la normalitate a fost mai rapidă decât dacă nu am fi luat măsurile respective. Am acordat susţinere către autorităţile judeţului pentru a lupta cât mai eficient cu pandemia şi până la urmă situaţia în care ne găsim astăzi este o situaţie în care suntem aproape de normal. (…) Cu siguranţă că s-au făcut greşeli. Aici trebuie făcută o analiză foarte serioasă, de Ministerul Sănătăţii, o analiză care am înţeles că a şi început, legată de managementul spitalului. Dacă cineva a greşit este normal să plătească”, a declarat premierul, într-o conferinţă de presă.

El s-a arătat încrezător că, “în cel mai scurt timp”, va creşte capacitatea de tratare şi în ce îi priveşte pe pacienţii non-COVID.

“Sunt convins că, în cel mai scurt timp, se vor stabili circuitele, astfel încât spitalul să fie la dispoziţia pacienţilor, să crească gradual capacitatea de tratare în spital, (…) astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea celor care se tratează, care nu sunt infectaţi şi care au nevoie de alte tratamente”, a spus Ludovic Orban. (Agerpres)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …