Wednesday , April 17 2024

Operații pe creier efectuate din iunie, la Spitalul Județean de Urgență, de doi profesori universitari din Germania

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava va beneficia de expertiza a doi specialiști germani care vor executa intervenții neurochirurgicale pe creier, începând din luna iunie, a anunțat într-o conferință de presă, miercuri, managerul unității medicale, economist Vasile Rîmbu.spital (3)

El a spus că SJU Suceava dispune de un sistem de neuronavigație de ultimă generație care este utilizat la efectuarea de intervenții chirurgicale pe creier, urmând să fie folosit de echipe mixte formate din medici suceveni și germani.

Potrivit lui Rîmbu, în baza colaborării existente între SJU Suceava și Centrul de Epileptologie din Bochum, vor ajunge la unitatea medicală sucevea­nă doi profesori universitari, un epileptolog și un neurochirurg.

Seful Secției de Neurochirurgie a SJU Suceava, medicul Anatolii Buzdu­gan, a spus că sistemul de neurona­vigație a fost pus în funcțiune în urmă cu câteva luni și a fost folosit la 12 intervenții.

Totodată, Buzdugan a menționat că sistemul de neuronavigație va fi completat cu un microscop, astfel încât precizia intervenției să fie mult mai mare. Sistemul de neuronavigație a costat 500.000 de euro, iar finanțarea a fost asigurată de Consiliul Județean (CJ) Su­ceava, informează Agerpres.

”Parteneriatul cu medicii germani este un mare câștig. Vor veni medici de la Bochum să opereze la noi, dar avem discuții și cu medici din Augsburg și Gunzburg. Vreau să-i felicit pe medicii noștri pentru inițativă”, a spus preșe­­dintele CJ, Gheorghe Flutur, care a asistat la o demonstrație efectuată de șeful Sec­ției de Neurochirurgie pentru a vedea cum funcționează aparatul.

Vezi si

Noi transporturi ilegale de lemn depistate de polițiștii suceveni  

Luni dimineață, la orele 04.45, patrula auto din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, a oprit …