Thursday , July 25 2024

O vioară Stradivarius ce urma să fie introdusă în România pe la Vama Siret, confiscată la Porubne

Serviciile vamale ucrainene au anunțat că au confiscat un instrument muzical de o valoare inestimabilă, care ar fi fost fabricat în 1713 de Antonio Stradivari. Instrumentul a fost descoperit în portbagajul unei mașini care trecea prin punctul de control Porubne spre România, prin Vama Siret, în seara zilei de 9 iulie.

Raportul, citat de site-ul „Ukrainski Nationalnii Novini”, precizează: „În timpul inspectării portbagajului mașinii, polițiștii de frontieră și reprezentanții vamali au descoperit o vioară marcată „Antonius Stradiuarius Cremonensis Faciebat Anno 1713″, care are probabil o deosebită valoare culturală și istorică. Reprezentanții vamali au confiscat instrumentul și l-au trimis pentru examinare”.

Șoferul mașinii în care a fost găsit instrumentul muzical ar fi rezident în Cernăuți și ar fi născut în 1976, relatează aktual24.

Acesta este al treilea instrument Stradivarius confiscat de polițiștii de frontieră în ultimele luni. În mai 2024, un alt raport afirma ca un Stradivarius din 1713 a fost găsit în compartimentul pentru bagaje al unei masini care se îndrepta spre Polonia, iar in iulie 2023, o vioară cu eticheta 1730 a fost descoperită în cabina unui autobuz care trecea prin punctul de control Palanka-Mayaki-Udobne din regiunea Odesa, mai precizează sursa citată.

Vezi si

Dinos and Sea Monsters: expoziție de animale marine gigant și dinozauri animatronici, în parcarea Iulius Mall Suceava

O parte dintre misterele erei mezozoice pot fi descoperite în parcarea Iulius Mall, prin intermediul …

One comment

  1. Dar balalaice… nu s-au confiscat? Ce au vamesii cu vioara omului indiferent cine a facut-o vreau eu sa aflu – pentru un prieten evident.
    Ce daca o introducea in tara? Se apuca careva de cantat manele clasice cu vioara sau ce?