Saturday , April 20 2024

O șoferiță băută a lovit cu mașina o biciclistă și a fugit de la locul accidentului

O femeie de 37 de ani din Vicovu de Sus, cu o alcoolemie de 0,70 mg/l, a acroșat cu mașina o biciclistă, după care a plecat de la locul accidentului, fiind găsită acasă de polițiști  

politie rutiera

La data de 2 ianuarie 2017, în jurul orei 17.46, polițiștii din Vicovu de Sus au fost anunțați prin 112 despre faptul că pe Calea Cernăuți, pe raza orașului Vicovu de Sus, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că la data de mai sus, în jurul orei 17.00, o femeie de 37 de ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea mașina pe Calea Cernăuți, din direcția comunei Vicovu de Jos spre comuna Straja, a acroșat o localnică în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe bicicletă, pe marginea drumului, în aceeași direcție de mers. În urma accidentului, biciclista a căzut pe carosabil, însă șoferița nu a oprit la fața locului, continuându-și deplasarea, fiind ulterior găsită acasă de polițiști. În urma accidentului rutier, femeia de 60 de ani acuza dureri în zona spatelui și de cap, aceasta fiind transportată la Spitalul Muni­cipal Rădăuți, unde medicii au constatat faptul că aceasta nu prezintă leziuni în urma producerii accidentului rutier și a fost declarată clinic sănătoasă.

Soferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Biciclista a fost și ea testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind alcoolemie zero.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. (D.Z.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …