Thursday , April 25 2024

O singură firmă vrea să ia în concesiune salubrizarea din Vatra Dornei

O singură firmă s-a prezentat la licitația pentru delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare din Vatra Dornei. Iar asta în condițiile în care termenul limită de depunere al ofertelor s-a prelungit cu trei săptămâni.

Contractul de „Delegare prin concesiune a gestiunii serviciului de salubrizare în Municipiului Vatra Dornei” implica prestarea următoarelor servicii: colectat, transportat, descărcat la punctul de sortare, deșeuri municipale (fracția umedă); colectat, transportat, descărcat deșeuri reciclabile (fracția uscată); colectat, transportat, depozitat deșeuri voluminoase (inclusiv costul depozitării); colectat, transportat, depozitat deșeuri vegetale (inclusiv costul depozitării); colectat, transportat, depozitat deșeuri generat de activității de construcții și demolării (inclusiv costul depozitării); măturatul manual; măturatul mecanizat pe căi publice; spălatul străzilor; stropitul carosabilului; curățatul rigolelor; întreținerea curățeniei; împrăștiere manuală material antiderapant și combaterea polei; împrăștiere mecanizată material antiderapant în stare solidă sau lichidă; curățatul manual al zăpezii și gheții; curățat mecanizat zăpadă și gheață; încărcatul și transportul zăpezii/gheții; colectare, transport, depozitare deșeuri periculoase (din deșeuri menajere); colectare, transport și eliminare (instalații de neutralizare) cadavre animale iar în final una din cele mai bănoase activități și anume colectare, transport, depozitare a deșeurilor. Valoarea estimată a contractului era de 45,1 milioane lei.

Şi cu toate că durata contractului a fost pe 10 ani (120 de luni), ceea ce nu reprezintă un termen scăzut, iată că doar un singur ofertant s-a prezentat și anume Fritehnic. Potrivit datelor de pe SEAP, sunt primării de comune din zona de munte a județului nostru – precum Moldovița și Pojorâta – care au încheiat deja contracte de salubrizare cu respectiva societate. Precizăm că aceasta alături de Florconstruct și Ritmic Com este cea care asigură serviciile de gestionare a gropii de gunoi de la Moara. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …