Saturday , June 22 2024

O șansă reală de asfaltare a străzii Dobrilă Eugen, din Burdujeni sat

De aproape două decenii se vorbește că va fi asfaltată Strada Dobrilă Eugen, situată în cartierul din Burdujeni sat. Zona este cunoscută riveranilor cu porecla „Gropi” și totuși, o mică diferență este acum față de promisiunile din anii trecuți: licitația din 4 martie a fost adjudecată și marți, 28 mai, Ion Lungu a semnat un contract între Primăria Suceava și directorul unei cunoscute firme sucevene.

Am semnat contractul pentru proiectare și execuție pentru asfaltarea străzii Dobrilă Eugen din cartierul Burdujeni – sat cu firma S.U.C.T. din Suceava, care a câștiga licitația. Valoarea contractului este de 4.226.531,75 lei (cu tot cu TVA – n.red.). Termenul de execuție este de 18 luni”, a precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.


secretarasite

Competiția se pare că a fost destul de strânsă deoarece valoarea fără TVA estimată de Primărie a contractului pentru proiectare și execuție lucrări de modernizare pe strada Dobrilă Eugen a fost în sumă de 3.628.410,08 lei. Numai că licitația a fost una pe care Primăria „a pus preț”, dovadă fiind criteriul de atribuire al contractului, care nu a fost cel atât de des folosit, și anume „prețul cel mai scăzut”, ci a fost „cel mai bun raport calitate – preț”, din care doar 40% din punctaj a ținut de componenta financiară. Contractul a fost încheiat după analiza celor trei oferte depuse la licitație, iar din cele 18 de luni la care a făcut referire primarul Ion Lungu, 6 luni sunt pentru partea de proiect tehnic cu detalii de execuție și 12 luni pentru execuția lucrărilor.

Cât despre firma S.U.C.T., ea a participat la licitație în calitate de lider al unei asocieri alături de firma de proiectare TOPGEOSYS. La aceeași licitație au mai depus oferte și asocierile de firme: FLORCONSTRUCT (Leader) cu asociat firma de proiectare DRU PO având drept subcontractant declarat societatea ARA ROAD, dar și TEST PRIMA (Leader) având asociat societatea de proiectare AMCO PROJECT&DESIGN și subcontractant declarat firma IRIS VP.

21% din punctajul ofertelor depuse la licitație l-a constituit experiența managerului de contract, șefului de proiectare și inginerului de drumuri, iar 39% va fi punctajul maxim pentru garanția lucrării. Iar în privința acesteia din urmă, condiția era ca ofertanții să acorde o garanție de minim 36 luni, punctajul maxim la acest criteriu fiind pentru o garanție de 72 de luni. Termenul de garanție a lucrării decurge de la data recepției la terminarea lucrărilor, pe ansamblu sau pe părți din lucrare distincte din punct de vedere fizic și funcțional, până la recepția finală. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Cherestea și lemn în valoare de peste 5.000 lei, confiscate de polițiști în urma unor controale în trafic

Vineri, la ora 15.10,  pe Drumul Județean 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, polițiștii au …