Friday , March 29 2024

O porțiune din strada Grigore Ureche, din cartierul Zamca, va deveni pietonal, începând din această duminică

 

DSCN7621_tn


Viceprimarul Lucian Harșovschi a anunțat ieri că, o porțiune din strada Grigore Ureche, adiacentă parcului de la Liceul Pedagogic, va deveni zonă pietonală, în zilele de duminică, astfel încât copiii să se poată juca în voie la sfârșit de săptămână. Pentru a putea face această modificare, a fost nevoie ca o stradă din zonă să își schimbe sensul. Cu toate că momentan zona este încă în reparații, Lucian Harșovschi a arătat că după încheierea lucrărilor zona va fi asfaltată, astfel încât copiii să se poată juca în siguranță.
„S-a luat o nouă decizie. În cartierul Zamca, Primăria municipiului Suceava va folosi o porțiune din strada Grigore Ureche, adiacentă parcului de la Liceul Pedagogic, ca porțiune pietonală pentru copii. Pentru a face acest lucru am schimbat un semn de circulație în cartierul Zamca. Este vorba despre strada Stejarului, între Grigore Ureche și Ion Neculce unde s-a schimbat sensul. Dacă până acum era într-un sens, acum este în sens invers. Zona nu arată extraordinar de bine. Este vorba de o suprafață de 600 mp pe care o pot folosi copiii pentru role, biciclete și așa mai departe. Spun că nu arată foarte bine pentru că, înainte de a pune un covor asfaltic cum era și normal pe această porțiune am verificat și în zonă vor fi făcute lucrări de reabilitare a infrastructurii subterane a energiei termice. Este ordin de începere a lucrărilor pentru 6 iunie pentru cei care reabilitează punctele termice și vor începe cu punctul Zamca 4, unde aici va veni o bucățică de conductă. Îi asigur pe suceveni că, după ce vom schimba conducta vom pune un strat de uzură nou, în așa fel încât copiii să poată folosi acest spațiu de joacă în condiții cât mai optime și, bineînțeles, suprafața adiacentă acestui loc de joacă. Mașinile vor fi notificate sâmbăta să fie luate de acolo, în așa fel încât duminica să fie strada liberă. Este o parcare adiacentă”, a explicat ieri Lucian Harșovschi care a mai arătat că, sucevenii din zonă se vor obișnui cu noul flux de circulație, mai ales că modificarea a fost pusă în vigoare cu două săptămâni înainte strada să fie închisă, în așa fel încât sucevenii să se obișnuiască cu noile reguli de circulație. (Alexandra IONICĂ)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

One comment

  1. Suna bine. Speram sa strangeti si cainii vagabonzi din zona. Am facut sesizari fara rezultat pana acum.