Thursday , April 25 2024

O nouă pistă privind incendiul de la Prefectură: senzorii de fum au dat alarma la timp, dar sistemul ar fi fost oprit de un jandarm, care a crezut că e o alertă falsă

Noua variantă a apărut după ce au fost verificate instalația de senzori și unitatea centrală de alarmare din Palat, în cadrul cercetării penale „in rem” derulate cu privire la incendiul ce a afectat acoperișul și mansarda clădirii. Conform mai multor surse, senzorii de fum au transmis în jurul orei 7.30 semnal de alarmă către unitatea centrală de alarmare aflată într-o încăpere de la intrarea în Palatul Administrativ, unde se află întregul sistem de supraveghere al clădirii. Alarma ar fi fost atunci însă dezactivată de un jandarm din serviciul de pază, care probabil a făcut o inspecție sumară, nu a văzut fumul și începutul de incendiu de la mansardă și a considerat că este o alertă falsă. Incendiul a fost observat și anunțat abia după mai bine de un ceas, de o persoană din exteriorul clădirii și vreo șapte ore le-a luat pompierilor să stingă flăcările care au distrus acoperișul și mansarda Palatului Administrativ

O nouă posibilă pistă în privința cauzei producerii și, mai cu seamă, a propagării incendiului de la Palatul Administrativ al Sucevei este luată în calcul. Noua variantă a apărut după ce au fost verificate  instalația de senzori și unitatea centrală de alarmare din Palat, în cadrul cercetării penale „in rem” derulate cu privire la incendiul ce a afectat acoperișul și mansarda clădirii. Sub rezerva anonimatului, surse bine informate susțin că după analizarea sistemului de senzori și alarmare s-a ajuns la concluzia, neconfirmată deocamdată oficial,  că acest sistem (detectorii de fum) a  funcționat. În altă ordine de idei, se conturează tot mai mult o posibilă „eroare umană” care ar fi dus la dezactivarea sistemului și, automat, a sporit efectele dezastrului.

Comisia de cercetare de la fața locului, compusă din specialiști IPJ, Poliție Criminalistică, ISU și specialiști pe rețele electrice, a stabilit faptul că incendiul din data de 6 martie a izbucnit în zona unuia dintre grupurile sanitare de la nivelul mansardei, cauza probabilă fiind efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect. „Focul s-a extins în zona podului, care era puternic ventilat de golurile de aer și în care se afla o cantitate mare de materiale combustibile (îndeosebi lemn), astfel încât s-a produs o ardere gene­ralizată, într-un timp foarte scurt. Inclusiv vântul puternic a fost factor favorizant în dezvoltarea flăcărilor”, a spus, în acea zi, printre altele, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Chiar de atunci au apărut primele întrebări cu privire la funcționalitatea instalației de alarmare în caz de incendiu (detectori de fum). Având în vedere că, potrivit președintelui CJ Su­ceava, Gheorghe Flutur, „man­sarda a fost modernizată în 2015, există autorizație de la ISU”,  iar senzorii de fum sunt verificați odată la șase luni, aceștia ar fi trebuit să funcționeze. Mai ales că lucrările de la mansardă au presupus ignifugarea lemnului, ceea ce înseamnă că flacăra, pentru a putea arde lemnul bine ignifugat, avea nevoie de minute bune, poate chiar un sfert de oră ca să înceapă să ardă intens. Era suficient de mult timp în care să poată fi acționat de o manieră preventivă, dacă detectorii de fum ar fi fost eficienți.

În altă ordine de idei, s-a efectuat evaluare preliminară a clădirii și s-a observat că parterul și primul etaj sunt puțin afectate, dar până la reabilitarea clădirii Palatului Administrativ s-a luat decizia mutării Consiliului Județean și Prefecturii în alte spații disponibile la diverse locuri din municipiul Suceava.

În urma cercetărilor derulate, inițial, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava în interiorul afectat de incendiu al Palatului Administrativ, concluzia anunțată, în mod public, a fost aceea că senzorii de incendiu nu au declanșat alarma. Maiorul Marian Ruscan, prim-adjunct al ISU Suceava, a precizat că „sunt senzori de fum în toată clădirea, inclusiv la mansardă” și urmează ca să fie evaluată de un expert în domeniu centrala de detecție și întreg sistemul de securitate la incendiu. Totuși, la acea dată, s-a făcut și afirmația că „alarma nu a fost declanșată de către senzorii de incendiu existenți în clădire”.

Ei bine, odată cu demararea anchetei penale ies la iveală alte aspecte: detectorii de fum ar fi funcționat bine, dar ar fi fost dezactivați în acea dimineață. Centrala de detecție și întreg sistemul de securitate la incendiu au fost verificate, inclusiv o instalație de senzori care trebuia să dea transmită alarma către centrala amplasată la intrarea în Palatul Administrativ. Astfel, conform primelor concluzii ale verificărilor acestei unități centrale, sâmbătă, 6 martie, în jurul orei 07:30, un senzor a declanșat alarma de incendiu. Însă, unul dintre jandarmii care e­xe­cuta serviciu de pază în interiorul Palatului Administrativ se pare că a oprit întreg sistemul de senzori și alarmare, considerând că este o alertă falsă. Se discută acum, conform acelorași surse neoficiale, că de-a lungul timpului senzorii amplasați în Palat au dat de mai multe ori astfel de alarme false și că jandarmul respectiv ar fi făcut sâmbătă dimineață o verificare sumară, nu a observat  fumul și începutul de incendiu de la mansardă  și a crezut că este din nou una din acele situații când alarma s-a declanșat „din te miri ce” și a oprit tot sistemul de alarmare. Abia după aproximativ o oră și jumătate a fost observată flacăra de o persoană din exteriorul clădirii și vreo șapte ore le-a luat pompierilor să stingă incendiul care a distrus acoperișul și mansarda Palatului Administrativ. (O.S.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. Hei, apoi așa cum este pe la noi, încet, încet se găsește și un țap ispășitor o să trăim și o să vedem. Aici este vorba de bani cu care va trebui să se refacă palatul administrativ. Detectorii de fum ori fi funcționat ei odată dar cum este vorba la Român”lasă că merge și fără sau lasă că nu mai trebuie” și uite așa te trezești cu o pagubă care putea fi evitată. Răspunzătorii, este conducerea prefecturii, nu gardian, nu om de serviciu etc. Sunt oameni care răspund și controlează acest demers dar din păcate aceste persoane nu au interes, nu știu că au asfel de răspundere și de ce, pentru că au ajuns în funcție cu Pile dar cel mai dureros este că ne-am pierdut simțul MORAL de răspundere. O zi bună tuturor.