Saturday , April 27 2024

O nouă dezbatere crucială pentru Centura Humorului

Proiectul privitor la traseul șoselei de centură a orașului Gura Humorului va fi din nou supus dezbaterii publice cu privire la impactul asupra mediului și a altor două studii complementare.

Dezbaterea publică a raportului, precum și a studiilor de evaluare adecvată și de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă va avea loc la sala de ședințe a Primăriei Orașului Gura Humorului, în data de 3 octombrie a.c., începând cu orele 11:00.

Miza este uriașă de data asta: „tipul deciziei posibile luate de Agenția pentru Protecția Mediului Suceava poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu”. O eventuală respingere ar putea conduce până la reluarea procedurilor. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observații privind documentele menționate la sediul APM Suceava până la data de 3 octombrie.

Raportul Agenției de Protecție a Mediului care poate fi consultat de public la sediul APM și cel al Consiliului Județean Suceava, aceasta din urmă fiind instituția care a inițiat, cu doi ani și jumătate în urmă, licitația deschisă pentru realizarea studiului de fezabilitate al șoselei de centură în profil de drum expres. Studiul de fezabilitate a fost realizat și au fost demarate demersurile pentru avizare la celelalte instituții competente. Asta mai ales în condițiile în care președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat că administrația județeană va face demersurile pentru accesarea de fonduri europene pentru realizarea acestui obiectiv important de infrastructură care va face parte din viitoarea Autostradă a Nordului.

Ba chiar, ulterior, Gheorghe Flutur a confirmat ceea ce anticipase cotidianul Obiectiv de Suceava cum că nu doar de șoseaua de centură a Humorului se va ocupa CJ Suceava, ci și de drumul expres de la Suceava la Botoșani pentru care deja a inițiat licitația în scopul elaborării studiului de fezabilitate. Un ultim anunț al APM Suceava se referă la faptul că raportul privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare adecvată, pentru proiectul „VARIANTA DE OCOLIRE GURA HUMORULUI” propus a fi amplasat în orașele Gura Humorului și Frasin, precum  și în comunele Capu Câmpului și Păltinoasa a fost depus.

Rapoartele și studiile pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului din mun. Suceava, str. Bistriței, nr. 1 A și la sediul Consiliul Județean Suceava din municipiul Suceava str. Ştefan cel Mare, nr. 36, județul Suceava, în zilele de luni-vineri, între orele 9-14. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Motociclist rănit într-un accident petrecut la Bunești (FOTO)

Sâmbătă după-amiază, pe raza localității Bunești, a avut loc un accident rutier între un autoturism …