Thursday , March 28 2024

O mașină Toyota oprită a fost avariată de o automacara condusă de un bărbat băut

Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată marți, 10 decembrie, de ­Ro­xana H., din municipiul Iași, despre faptul că autoturismul ei Toyota, oprit pe strada Dobrogeanu Gherea, a fost avariat de o macara de culoare albastră, după care conducătorul automacaralei și-a continuat deplasarea. Polițiștii care s-au deplasat la caz au identificat-o oprită pe strada 22 Decembrie din municipiu. Automacaraua avea motorul în funcțiune, iar la volan se afla Ioan C., de 66 de ani, din Vicovu de Sus. ­E­xistând suspiciuni că șoferul ar fi sub influența băuturilor alcoolice, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au aflat că automacaraua condusă avea I.T.P expirată și nu avea o poliță de asigurare obligatorie valabilă. Şoferul s-a ales cu dosar de ­cer­cetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”. (O.S.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …