Friday , March 29 2024

O gospodărie din Vadu Moldovei a fost incendiată intenţionat

incendiu [800x600]

Pompierii suceveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit într-o gospodărie din Vadu Moldovei.  Un grajd şi o maşină au ars, cauza de izbucnire a focului fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul  
Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vadu Moldovei, au intervenit în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.49, cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Pavăl G., din satul Ciumuleşti, comuna Vadu Moldovei. La sosirea echipajelor ardeau un adăpost de animale şi o maşină, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie, dar şi la un magazin din apropiere. Incendiul a fost stins la ora 06.05.
A ars adăpostul de animale, construit din lemn cu învelitoare din azbociment, pe o suprafaţă de 160 de metri pătraţi. Focul a mai distrus autoturismul, un cauciuc de la un tractor, scule şi unelte agricole, piese de schimb de la combină agricolă, o presă de vulcanizare, o tonă de furaje şi alte bunuri din gospodărie. In incendiu au murit 15 păsări de curte. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost stabilită de pompieri ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat locuinţa, tractorul şi magazinul din apropiere. (C.Z.)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …