Friday , March 29 2024

O furtună turbată, cu ploaie, grindină deasă şi vânt puternic, a făcut prăpăd în Suceava şi în localităţile din jur (FOTO)

Joi după amiază, în jurul orei 18.45, asupra municipiului Suceava şi imprejurimilor s-a abatut o furtuna puternica, cu ploaie torentiala, grindina si vant foarte puternic. Timp de aproximativ 30 minute a plouat foarte tare, aproape toate strazile fiind inundate, iar vantul a pus la pamant mai multi copaci. In multe zone din oras, gheata cazuta a acoperit efectiv pamantul cu un strat alb, ca in plina iarna.

Pompierii de la ISU Suceava au fost chemati sa intervina in mai multe locuri din oras, in special pentru inlaturarea copacilor cazuti si pentru stingerea unui transformator electric de pe strada Cernauti.  Un arbore rupt a fost semnalat in cartierul George Enescu, iar mai multi copaci au cazut pe carosabil pe drumul spre Ipotesti.

De asemenea, pompierii au fost chemati sa evacueze apa din curtile si beciurile a cinci gospodarii din Itcani, de pe strada Liliacului.

Pe timpul furtunii, in tot orasul circulatia rutiera a fost aproape blocata, suvoaiele de apa revarsandu-se in multe zone de pe strazi pe trotuare si spatiile verzi.

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …