Friday , May 3 2024

O fetiţă de şapte ani şi mama ei au ajuns la spital după ce au căzut de pe bicicletă. Mama va trebui sa plateasca spitalizarea pentru ambele

Cele două au suferit leziuni la mâini şi la picioare, fiind transportate la spital de un echipaj al Ambulanţei. La exter­nare, femeia va trebui să achite contravaloarea trata­mentelor primite, deoarece accidentul a avut loc pe un drum public   ambulanta

O fetiţă în vârstă de şapte ani din comuna Pătrăuţi a ajuns miercuri după-amiază, în jurul orelor 18.00, la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, după ce a căzut de pe o bicicletă împreună cu mama sa. Se pare că femeia şi-a luat copila de la şcoală şi se îndreptau spre casă, amândouă pe aceeaşi bicicletă, iar într-un moment de neatenţie, femeia a pierdut controlul, s-a dezechilibrat, iar amândouă au căzut pe beton, suferind mai multe leziuni. Un trecător a sunat la 112, iar un echipaj al Ambulanţei le-a preluat pe cele două şi le-a transportat la spitalul sucevean. După o evaluare a medicilor urgentişti, atât mama, cât şi fiica au fost diagnosticate cu contuzii la glezne şi braţe, fiind internate pentru tratament de specialitate. Femeia de 27 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-au accidentat cele două.

Femeia va fi nevoită să plătească spitalizarea atât pentru ea, cât şi pentru fetiţa sa în vârstă de şapte ani, pentru că accidentul s-a petrecut pe un drum ­pu­blic şi potrivit legii nr. 95 din 14 aprilie 2006, toate accidentele care se petrec pe drumuri publice sunt considerate accidente rutiere, iar autorii trebuie să plătească spitalizarea. Potrivit reprezentanţilor Casei de Asigu­rări de Sănătate Suceava, victima unui accident care este internată în spital primeşte îngrijirile medicale de specialitate, iar CAS decontează spitalului cheltuielile de spitalizare. Spitalul, prestator de servicii medicale, este obligat să recupereze banii ce reprezintă costurile spitalizării victimei de la autorul producerii accidentului, de la asiguratorul RCA al acestuia şi va vira banii în contul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Prin dispoziţiile legii sus-menţionate se prevede dreptul furnizorilor de servicii medicale de a-şi recupera de la autorul accidentului cheltuielile de spitalizare efectuate pentru serviciile ­me­dicale prestate victimei accidentului auto. (Cristina RUSTI)

 

Vezi si

Un tânăr s-a retras de pe lista AUR de la Consiliul Local Suceava

Nu doar de la PSD Suceava și-a retras candidatura unul din cei de pe lista …