Friday , March 29 2024

O femeie și-a primit fostul soț în casă și a ieșit cu scandal. Ambii au acum ordin de protecție și și-au făcut reciproc plângeri penale

Duminică, 9 octombrie, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de T. Lăcrămioara cu privire la faptul că fostul soț i-a intrat în locuință și o amenință. La fața locului s-au deplasat două patrule ale poliției, unde au găsit-o pe femeie, singură în locuință. Aceasta a declarat că în jurul orelor 11:10, fostul concubin, T. Mihai a bătut la ușă, iar aceasta i-a permis accesul în locuință. În casă au avut mai multe discuții în contradictoriu, fapt pentru care i-a cerut bărbatului să părăsească locuința, dar acesta i-a adresat cuvinte și gesturi care i-au creat o stare de temere, acesta fiind motivul apelului la 112. La etajul 1 al aceluiași bloc, polițiștii l-au găsit pe T. Mihai, care a declarat că a bătut la ușa femeii, care-i este vecină, aceasta i-a deschis ușa și i-a permis accesul în locuința ce aparține părinților lui pentru a se spăla, întrucât apartamentul lui nu este complet mobilat la momentul de față. Bărbatul a susținut însă că, după mai multe discuții, T. Lăcrămioara a început să țipe și să sară la bătaie la el.

Cearta-barbat-femeie

Cei doi s-au deplasat la sediul Poliției Municipiului Suceava unde s-au efectuat formulare de evaluare a riscului privind viața și integritatea, reieșind, în ambele cazuri, că există risc iminent, aceștia dorind emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Şi bărbatul și femeia au depus plângeri penale unul împotriva celuilalt, acuzându-se reciproc de săvârșirea ingracțiunii de amenințare și violență în familie. polițiștii au emis un ordin de protecție pentru fiecare în parte, interzicându-le să se apropie unul de altul la o distanță mai mică de 20 de metri, vreme de cinci zile.

De asemenea, ambelor persoane implicate li s-a pus în vedere printr-un proces verbal în scris, că întrucât aceaștia locuiesc în același bloc, dar în apartamente diferite să păstreze o distanță fizică și să evite orice contact între ei, fiindu-le adus la cunoștință că nerespectarea/încălcarea oricăreia din măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecție provizoriu constituie infracțiune.  (O.S.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …