Wednesday , May 8 2024

O femeie însărcinată a murit după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens, la Cumpărătura

Un bucureştean de 35 de ani a intrat cu maşina pe contrasens,  lovind un autoturism care circula regulamentar. Din accident a rezultat decesul unei femei însărcinate şi rănirea a altor cinci persoane

 

accident cumparaturatn

La data de 24 decembrie 2017, în jurul orei 15.10, Mihai Banciu, de 35 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea autoturismul Hyundai pe DN 2, pe raza localităţii Cumpărătura, comuna Bosanci, pe direcţia de deplasare Suceava – Fălticeni, într-o zonă de drum cu o succesiune de curbe, a pătruns uşor pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Skoda condus de către Cristian Ciobanu, de 34 de ani, din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a şase persoane din cele două vehicule. În momentul impactului în maşina condusă de Mihai Baciu se mai afla ca pasageră Anca Tiganciuc, de 29 de ani, din comuna Brodina, iar în autoturismul condus de Cristian Ciobanu mai erau ca pasageri Andreea – Roxana Ciobanu, de 30 de ani, Andrei C., în vârstă de 10 luni şi Amalia C., de trei ani, toţi din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov. Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, în urma investigaţiilor medicale, s-a stabilit faptul că starea de sănătate a Ancăi Tiganciuc a suferit modificări, respectiv „sarcină 23 săptămâni oprită din evoluţie, luxaţie coxo – femurală, observaţie himotorax stâng”. La data de 25 decembrie 2017, la ora 02.10, Poliţia municipiului Suceava a fost informată de personalul medical despre faptul că femeia a decedat. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judeţean Suceava în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală din culpă”. (D.Z.)

Vezi si

Săptămâna viitoare începe procesul de admitere în învățământul liceal vocațional și clasele bilingve. Locuri disponibile și mediile de admitere din 2023

Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini și cele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă …