Sâmbata, 31 octombrie, la ora 10:14, lucrătorii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că în râul Moldova, pe raza comunei Sadova, a fost identificată o persoană.
La fața locului a fost identificat un bărbat care a declarat verbal faptul a observat o persoană de sex feminin în albia râului Moldova, motiv pentru care a intervenit și a încercat să o aducă pe aceasta la mal.
La fața locului a ajuns un echipaj de SMURD, care i-a acordat persoanei extrase din albia râului îngrijiri medicale, aceasta fiind ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.
E.E., de 73 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, persoana extrasă din albia râului, a fost diagnosticată cu hipotermie survenită în urma unei tentative de suicid, urmând a fi transferată la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.
Femeia este cunoscută cu afecțiuni neuropsihice, fiind internată de mai multe ori la Spitalul de Neuropsihiatrie Câmpulung Moldovenesc și este cunoscută ca o persoană cu tendințe suicidale pe fondul afecțiunilor pe care le are.
