Friday , April 26 2024

O femeie de 72 de ani a murit după ce s-a înecat cu o bucată de carne

Vineri, 9 decembrie, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către un bărbat din satul Satu Mare că „a găsit-o pe soția sa căzută, inconștientă.”

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au aflat că în timp ce C. Firuța, de 72 ani, se afla la domiciliu și  prepara mâncare în bucătărie, a ingerat o bucată de carne. Întrucât aceasta avea dificultăți de masticație și înghițire ca urmare a unor afecțiuni mai vechi, s-a înecat.  În jurul orelor 12.20, femeia a fost găsită de către soțul său, în bucătăria locuinței, căzută la pământ, bărbatul solicitând prin 112 intervenția unui echipaj de ambulanță. Personalul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 45 de minute, după care au constatat decesul femeii, la orele 13.30, cauza decesului fiind „stop cardio respirator prin obstrucție completă cu bol alimentar (carne)”.

În urma cercetării la fața locului, pe corpul cadavrului nu au fost identificate leziuni de violență, nefiind suspiciuni cu privire la cauzele decesului.

Cadavrul a fost ridicat și transportat de către societatea de pompe funebre, la morga Spitalului Municipal Rădăuți, unde urmează a se efectua necropsia de către medicul legist din cadrul Cabinetului de Medicină Legală Rădăuți și stabilirea cu exactitate a cauzei morții.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …