Friday , April 26 2024

O familie din Pătrăuți acuză că Ambulanța a sosit după trei ore de la apelul la 112.  Bolnavul murise între timp. Cei de la Salvare se plâng că sunt copleșiți de numărul mare de apeluri

Echipajul sosit  pana la urma la Pătrăuți nu a mai putut face nimic, decât să constate decesul bărbatului de 68 de ani. Pe de alta parte, reprezentanții SAJ susțin că fac față din ce în ce mai greu numărului tot mai mare de solicitări, mai ales că multe dintre acestea sunt nefondate și sunt sunt puși pe drumuri de solicitări inutile. În ultima perioadă numărul solicitărilor a fost de aproximativ 250, în 24 de ore

O femeie din Pătrăuți acuză Serviciul Județean de Ambulanță Suceava de moartea tatălui său. Aceasta susține că a sunat la numărul unic de urgență 112, vineri dimineață, și a explicat că tatăl ei, în vârstă de 68 de ani, nu poate să respire, dar echipajul medical a ajuns la fața locului după aproape trei ore, când nu s-a mai putut face nimic, bărbatul decedând în tot acest timp. ”Am sunat dar nu ne-au trimis nicio mașină. Le-am spus că tata nu mai poate să respire, că are probleme cu inima, dar au ajuns după trei ore, când tata era mort. Nu se poate așa ceva. Au venit și încercau să îi caute pulsul, cînd nu se mai putea face nimic. Am sunat de cîteva ori și am insistat să ne trimită un echipal, dar nimic. Nu pot să cred așa ceva, suntem la doi pași de Suceava și Ambulanța a ajuns după trei ore”, a povestit femeia din Pătrăuți.

Pe partea cealaltă, reprezentanții SAJ au explicat că vineri dimineață nu era nicio mașină disponibilă, acesta fiind motivul pentru care s-a ajuns atât de târziu la solicitarea din localitatea Pătrăuți. ”Primul apel la 112 a fost la ora 10.45 dar nu era nicio mașină disponibilă. La ora 11.05 a fost al doilea apel prin care au anunțat că duc bolnavul la Spitalul Județean cu o mașină particulară iar la ora 11.11 au sunat din nou, spunând că nu reușesc să-l transporte până la mașină și așteaptă Ambulanța. Atunci a plecat spre ei un echipaj medical, dar din nefericire colegii mei nu au mai putut face nimic pentru pacient, decât să constate decesul. Era vorba despre un pacient cu mai multe comorbidități, care suna destul de des și solicita ajutor. Ne pare rău, dar vineri dimineață nu a fost nicio mașină disponibilă”, a explicat medicul Adrian Săraru, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava.

Reprezentanții SAJ susțin că sunt puși pe drumuri de solicitări inutile.  ”Nu avem voie să refuzăm pe nimeni, doar durerile de măsele le putem refuza”

Serviciul Județean de Ambulanță Suceava face față din ce în ce mai greu numărului tot mai mare de solicitări, mai ales că multe dintre acestea sunt nefondate, iar pacienții nu necesită transport la vreo unitate spitalicească.

În ultima perioadă, numărul solicitărilor pentru un echipaj medical prin numărul unic de uregență 112, a fost de aproximativ 250, într-un interval de 24 de ore. Mai bine de jumătate dintre ambulanțele sucevene plecate în județ la diferite solicitări, se întorc fără pacienți, aceștia refuză transportul la spital din diferite motive, dar în majoritatea acestor cazuri, solicitările nu sunt justificate. Legislația nu permite însă un triaj al solicitărilor, iar angajații SAJ trebuie să se prezinte unde sunt chemați.

”Avem aproximativ 250 de solicitări, în județ, în 24 de ore, dar multe sunt fără rost. Legislația nu ne ajută, avem voie să refuzăm doar durerile de măsele, în rest trebuie să ne prezentăm. Mulți pacienți refuză transportul la spital, alții sună pentru că vor să ajungă în oraș. Sunt oameni de toate felurile. Pe lângă acest aspect, mai este o problemă. Nu este o foarte bună colaborare între unitățile spitalicești din județ și pierdem timpul cu transportul unor pacienți de la un spital la altul, pentru niște probleme care s-ar putea rezolva în câteva minute”, a menționat medicul Adrian Săraru, purtător de cuvânt în cadrul SAJ Suceava.

Se pare că la sfârșitul săptămânii trecute, o ambunață cu medic a fost practic blocată, din cauza unui trasport la Iași, la Spitalul Clinic ”Dr. C. I. Parhon”. Mai precis, echipajul SAJ Suceava a preluat un pacient de la secția de Oncologie a Spitalului Municipal Rădăuți, care necesita montarea unei sonde urinare, operațiune care durează aproximativ 15 minute. Chiar dacă această intervenție se putea face local, pacientul a fost transportat la Iași, așteptat și adus înapoi la spitalul rădăuțean. Tot în cursul zilei de vineri, o familie din localitatea Vătarec a sunat la 112 și a solicitat o ambulanță, dar până la sosirea echipajului medical, pacientul își revenise, pentru ca după aproximativ o oră să sune din nou. ”Am fost și a doua oară și am încercat să convingem familia că ar fi nevoie de spitalizare, mai alesc că echimajul medical constatase că era vorba despre un AVC dar nu am reușit, iar colegii s-au întors ăn Suceava, tot fără pacient”, a completat medicul Adrian Săraru, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …