Friday , March 29 2024

O conductă proaspăt montată de muncitorii firmei Pfeiffer s-a spart inundând intersecţia din faţa Primăriei

Inundaţia a fost provocată sâmbătă în jurul orei 15:00, după ce o conductă nouă montată de firma Pfeiffer a fost avariată. Potrivit ACET Suceava, pierderile vor fi estimate şi facturate în contul firmei germane. Deşi au primit de curând amenzi de peste 20.000 de lei, cârpacii de la Pfeiffer au continuat să facă aceleaşi lucrări de mântuială

 
inundatie pfeiffer 3 (Copy)


 
Sâmbătă, 27 iunie a.c., în jurul orelor 15:00, intersecţia dintre strada Universităţii şi bulevardul 1 Mai a fost inundată, iar imaginea părea desprinsă din fotografiile pescarilor amatori. Inundaţia a fost provocată de celebrii muncitori ai firmei Pfeiffer care au montat “cu ochii închişi” o conductă nouă de apă în zona intersecţiei străzii Universităţii cu strada Oituz. Potrivit reprezentanţilor ACET Suceava, avaria a fost reparată de mai multe persoane desemnate de ACET împreună cu muncitorii firmei nemţeşti. “Pierderile le va plăti constructorul, adică Pfeiffer. Se vor estima pierderile şi se va emite factură, iar Pfeiffer va plăti”, a declarat Mircea Onofreiciuc, director tehnic în cadrul ACET Suceava.inundatie pfeiffer 2 (Copy)
Reprezentanţii Primăriei municipiului Suceava nu sunt la curent cu cele petrecute sâmbătă, însă obişnuiţi cu lucrările “de mântuială” făcute de Pfeiffer şi-au dat seama că numai o avarie majoră ar fi putut cauza o asemenea inundaţie. “In jurul orei 13:00 am fost la Primărie, dar nu era nimic neobişnuit, cel mai probabil a fost o avarie, cei de la ACET trebuie să ştie, noi nu am fost anunţaţi”, a declarat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.
Altfel spus, decât să repare ceva, firma Pfeiffer mai mult strică. In ultima perioadă, lucrătorii firmei nemţeşti s-au încurcat în cârpeli, nimic neieşindu-le cum este prevăzut în proiectul de apă şi canal finanţat cu fonduri europene. Amintim că în luna mai a.c., cârpacii de la Pfeiffer au dat lovitura de graţie şi anume: pe aleea Saturn, lucrătorii de la Pfeiffer au executat reparaţii la reţeaua de apă şi canalizare, însă, în loc să termine ce au început conform proiectului, au pus scânduri în şanţurile în care au turnat un strat subţire de beton. Dacă pe alte străzi, cum a fost cazul străzii Oituz, au turnat un strat de beton şi au lăsat descoperit până la turnarea asfaltului, pe strada sus menţionată, cei de la Pfeiffer s-au gândit să astupe stratul subţire de beton cu scânduri. Câteva dintre scândurile ce acoperă lucrările fiind furate de cetăţeni nevoiaşi încă din primele zile, rămânând doar jumătăţi care au îngreunat traficul în zonă.inundatie pfeiffer 1 (Copy)
Anul acesta, firma nemţească Pfeiffer a primit amenzi de peste 20.000 de lei, însă acestea nu au fost o motivaţie îndeajuns de bună pentru ca lucrările efectuate să fie de calitate.
Amintim că acum un an, firma Pfeiffer trebuia să finalizeze lucrările de apă şi canalizare în municipiul Suceava, însă un nou act adiţional semnat de ACET a prelungit termenul de finalizare al lucrărilor până la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie a.c. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …

One comment

  1. chiar isi bat joc de noi si de fapt este la adresa primariei. oare de ce isi permit sa aiba o asemenea atitudine? In Germania nu se intampla asa ceva!