Tuesday , April 16 2024

O cerere a fostului primar Săvel Botezatu, aprobată ieri de Curtea Constituţională, modifică modul în care pot fi păstraţi inculpaţii în arest

 Săvel Viorel Botezatu, fost primar al comunei Udeşti, aflat în acest moment în arest al domiciliu, a formulat o cerere, prin avocaţii săi, ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor unor alineate ale articolului 235, din Codul de Procedură Penală, referitoare la modalitatea tehnică în care un inculpat poate fi păstrat în arest. Cererea respectivă a fost admisă încă de acum două luni de Curtea de Apel şi a fost sesizată în acest sens Curtea Constituţională. “Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun de catre procuror la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive”, este concluzia de ieri a Curţii Constituţionale, cu consecinţe greu de întrevăzut pentru toţi arestaţii în baza prevederilor noului Cod Penal

savel [800x600]

Săvel Botezatu, primarul suspendat al comunei Udeşti a reuşit, prin intermediul avocaţilor angajaţi, să pună în dificultate pe autorii Codului de Procedură Penală – parlamentarii români, dar şi pe celelalte entităţi  care au semnat ori promulgat legea. Nu se pun în discuţie faptele penale pentru care Săvel Viorel Botezatu va trebui să răspundă în faţa magistraţilor ci modalitatea tehnică în care un inculpat poate sau nu să fie păstrat în arest. In urma demersului avocatului sucevean Vasile Tudor, în ziua de 30 aprilie 2015, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.235 alin.(1) din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: „Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.”
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.235 alin.(1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidenţa art.268 alin.(1) din Codul de procedură penală.
Curtea reţine că nerespectarea termenului de depunere a  propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, consacrat de art.24 din Constituţie şi de art.6 par.3 lit.b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, pe de o parte, şi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.124 privind înfăptuirea justiţiei, pe de altă parte. Prin urmare, Curtea constată că nedepunerea propunerii de prelungire a arestării preventive cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive atrage incidenţa normelor procesual penale ale art.268 alin.(1) din Codul de procedură penală, sancţiunea fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea actului făcut peste termen.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Tribunalului Suceava – Secţia Penală.
Săvel Viorel Botezatu, fost primar al comunei Udeşti, se află în acest moment în arest al domiciliu, în mod curios, nu în vreo casă din comuna pe care a condus-o ci într-un apartament de pe o stradă din municipiul Suceava.  O cerere formulată de Botezatu, prin apărător, ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor unor alianeate ale articolului 235, din Codul de Procedură Penală a fost admisă încă de acum două luni de Curtea de Apel şi a fost sesizată în acest sens Curtea Constituţională. Cum arătam la vremea respectivă, apărătorii lui Săvel Botezatu arătau  încă de acum două luni că propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive  şi, respectiv,  judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea măsurii. Ziua şi ora stabilite se comunică procurorului, care are obligaţia de a asigura prezenţa în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi a inculpatului arestat preventiv.  Avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
Săvel Viorel Botezatu, fostul primar al comunei Udeşti este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, şantaj, tentativă la comiterea infracţiunii de „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor” dar şi de complicitate la comiterea de către casiera primăriei din Udeşti, Marilena Borza, a infracţiunii de „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Societate amendată cu 60.000 lei pentru abandonări de deșeuri reciclabile

Garda de Mediu Suceava a fost sesizată cu privire la abandonarea unei cantități foarte mari …