Saturday , April 20 2024

O bătrână de 78 de ani din Suceava, înşelată cu 1.100 de lei de un fals nepot

inselaciune

Femeia a fost sunată de pe telefonul fix de un bărbat care s-a dat drept nepotul ei şi care i-a cerut să-i reîncarce telefonul mobil cu 25 de euro. Chiar dacă vânzătoarea de la Orange i-a spus bătrânei că este vorba de o înşelăciune, acesta şi-a continuat demersul de ajutorare a „nepotului”
In data de 21 februarie 2015, în jurul orei 14.40, Poliţia municipiului Suceava a primit o reclamaţie din partea Paraschivei N., de 78 de ani, din localitate, despre faptul că a fost înşelată de un individ necunoscut. Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, în jurul orei 13.30, reclamanta a fost sunată pe telefonul fix de un bărbat care s-a recomandat ca fiind nepotul său şi care i-a cerut să-i încarce telefonul mobil cu 25 de euro şi să-i comunice codurile de reîncărcare.
Astfel, deşi a fost avertizată de vânzătoarea de la Orange că ar putea fi o posibilă înşelăciune, femeia a cumpărat opt coduri de reîncărcare, pentru care a plătit suma de 1.103,52 de lei, după care i le-a comunicat presupusului nepot. Ulterior, bătrâna l-a sunat pe nepotul ei, pe numărul pe care îl avea memorat într-o agendă, ocazie cu care acesta a negat că ar fi sunat-o şi i-ar fi cerut reîncărcarea telefonului mobil. In acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru prinderea autorului şi recuperarea prejudiciului. (C.Z.)
 
 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …