Friday , April 19 2024

O asistentă universitară de la Facultatea de Ştiințe Economice și Administrație Publică Suceava, premiată de Academia Română

Premiile Academiei Române pentru anul 2018 au fost decernate, joi, 3 decembrie, în cadrul unei ceremonii online. Din cauza condițiilor speciale impuse de situația pandemică, în Sala de Prezidiu s-au reunit, în acest an, doar membrii Biroului Prezidiului Academiei Române, aflați în conexiune online cu președinții celor 14 secții științifice ale Academiei.

Printre laureații ediției din acest an s-au numărat regizorul Stere Gulea, Premiul ”Aristizza Romanescu”, pentru filmul ”Moromeții 2”, criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru organizarea ediției 2018 a Festivalului Național de Teatru, dar și o asistentă universitară de la Facultatea de Ştiințe Economice și Administrație Publică din cadrul USV. Daniela Mihaela Neamțu a fost distinsă cu premiul ”Victor Slăvescu”, domeniul științe economice, pentru lucrarea ”Analiza statistică a educației. Vector al dezvoltării socioeconomice”, publicată în anul 2018.
Vestea nominalizării ei pentru premiile Academiei Române a luat-o complet pe nepregătite, crezând până în ultimul moment că este vorba despre o farsă. ”Când am fost sunată pentru a mi se comunica nominalizarea la premiile Academiei Române, am crezut că este o glumă. Nu m-am așteptat, chiar dacă am mare încredere în lucrarea scrisă de mine. Vestea că am câștigat premiul la secțiunea la care am fost nominalizată mi-a dat-o, acum o săptămână, doamna prorector Gabriela Prelipcean. Acest premiu înseamnă o recunoaștere a unei munci asidue, de vreo 4 ani, pentru că atât a durat elaborarea lucrării mele. Este o încurajare pentru mine și un plus de încredere, dar în același timp este și o responsabilitate, pentru că este foarte important și ce fac de acum încolo în munca de cercetare. Dincolo de nominalizarea mea, comunitatea din care fac parte – colectivul de la Facultatea de Ştiințe Economice și Administrație Publică Suceava, cred că are dreptul să-și găsească recunoașterea muncii în acest premiu”, a declarat asist.univ.dr. Daniela Neamțu.
Premiile Academiei Române sunt acordate celor mai reprezentative creații științifice și culturale românești, realizate sau publicate în anul 2018 în domenii diverse, de la literatură, istorie, filosofie, arte plastice, teatrale și muzicale până la matematică, fizică, chimie, biologie, agronomie, silvicultură, științe tehnice și tehnologia informației. Pentru anul 2018 au fost acordate 63 de premii din cele 81 prevăzute de regulament. (O. NUȚU)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …