Monday , May 13 2024

O adolescentă de 16 ani a ameninţat că se aruncă de pe blocul turn de peste drum de Direcţia Silvică

Copila, din comuna Putna, s-a urcat pe blocul turn de vizavi de Direcţia Silvică Suceava şi a ameninţat că se sinucide. Un pompier a fost cel care a reuşit să o convingă pe tânără să nu recurgă la gestul extrem. Plutonierul major Robert Irimia a comunicat cu tânăra timp de o oră şi jumătate, oferindu-i din când în când câte o ţigară, pe care o lăsa la jumătatea distanţei dintre cei doi. Când a convin­s-o să se apropie mai mult pentru a-i da o altă ţigară, a reuşit să o imobilizeze
copchila cocotata 1


Ieri dimineaţă, în jurul orei 04.00, pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Suceava, au intervenit în urma unui apel primit pe numărul unic de urgenţă 112, prin care se anunţa că pe blocul turn aflat peste drum de sediul Direcţiei Silvice se află o tânără care are intenţia de a se arunca în gol.
Ajunşi la faţa locului, un pompier s-a apropiat de adolescenta de 16 ani, s-a aşezat la o distanţă de siguranţă şi a intrat în discuţie cu aceasta. Timp de aproximativ o oră şi jumătate de la apelul la 112, salvatorul a comunicat cu tânăra, oferindu-i din când în când câte o ţigară, pe care o lăsa la jumătatea distanţei dintre cei doi. La un moment dat, pompierul a spus că îi este greu să se mai ridice şi că îi este şi teamă de înălţime, chemând-o mai aproape pe tânără, pentru a-i mai oferi o ţigară. În momentul în care aceasta s-a apropiat suficient, pompierul a imobilizat-o şi împreună cu alţi salvatori a coborât fata de pe bloc, în siguranţă.copchila cocotata 2
După ce echipajul SMURD, din care făcea parte şi pompierul salvator, plutonierul major Robert Irimia, a evaluat-o din punct de vedere medical, tânăra a rămas în custodia poliţiştilor.
Aceasta a fost dusă la sediul Poliţiei municipiului Suceava, pentru continuarea verificărilor, stabilindu-se că adolescenta se numeşte Florentina Mădălina C., de 16 ani, din satul Putna. Poliţiştii au luat legătura telefonic cu tatăl minorei, aducându-i-se la cunoştinţă gestul fiicei sale, acesta confirmând faptul că minora a mai recurs la astfel de acţiuni, fiind internată în repetate rânduri la diferite secţii de Psihiatrie. Totodată, bărbatul a refuzat să se prezinte la sediul Poliţiei municipiului Suceava şi să coo­pereze cu organele de poliţie. (D.Z.)
 

Vezi si

Azi începe evaluarea națională pentru elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a

Începe evaluarea națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și aVI-a în anul școlar …