Tuesday , April 16 2024

Numeroase ilegalități depistate de Garda Forestieră la ocoalele silvice private Dealul Negru și  Bucovina

În perioada 27.09 – 01.10.2021 delegații Gărzii Forestiere Suceava au efectuat mai multe verificări în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara fondului forestier constatând mai multe nereguli.

Reamintim că pe o suprafață administrată de Ocolul Silvic Dealul Negru în zona Coșna, în data de 16 septembrie activistul de mediu Tiberiu Boșutar și doi jurnaliști din București au fost atacați, bătuți și umiliți în timp ce filmau un documentar despre furtul de lemn din zonă.  În urma acestui incident, Garda Forestieră a declanșat mai multe controale la respectivul ocol silvic privat.

Astfel, în continuarea verificărilor începute în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara fondului forestier pentru care prestează servicii silvice ocolul silvic Dealul Negru, pe raza comunei Șaru Dornei, a fost identificată o exploatare într-o suprafață privată de pășune împădurită aparținând unei persoane fizice, iar în urma verificării legalității punerii în valoare, a exploatării și a comercializării masei lemnoase s-a constatat faptul că deși masa lemnoasă figura ca fiind expediată din parchetul de exploatare, în teren au fost identificați un număr de 37 arbori, specia molid, neexploatați. Ca urmare a acestor constatări delegații Gărzii Forestiere Suceava au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice, aplicând o amendă în valoare de 5000 lei și ca măsură complementară s-a dispus confiscare valorică a cantității de 18,23 mc material lemnosechivalentul arborilor neexploatați,cu o valoare de 3153,79 lei.

Întrucât există suspiciunea că prin această modalitate a fost legalizată o masă lemnoasă tăiată ilegal, au fost sesizate organele de cercetare penală competente cu privire la faptele de natură penală care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Tot într-o suprafață privată aparținând unei persoane fizice, administrată de către Ocolul Silvic Dealul Negru, într-o partidă în curs de exploatare, delegații Gărzii Forestiere Suceava au constatat existența a 2 arbori care  fac obiectul partizii ce prezintă caracteristici fenotipice care nu îndeplinesc condițiile de a fi încadrați ca produse accidentale. Arborii au fost  predați în custodia OS Dealu Negru și s-a procedat la sesizarea organelor de cercetare penală competente cu privire la utilizarea contrar dispozițiilor legale a dispozitivelor speciale de marcat.

În aceeași perioadă, pe raza comunei Sucevița, în suprafața de fond forestier aparținând Primăriei comunei Sucevița, administrată de către ocolul silvic privat Bucovina, delegații Gărzii Forestiere Suceava au constatat în urma verificărilor un număr de  41 cioate provenite din tăieri ilegale de arbori având un volum total de 57,878 mc, valoarea totală a prejudiciului fiind de 44165,30. Și în acest caz au fost sesizateorganele de cercetare penală competente cu privire la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, furt,precum și alte fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Alte tăieri ilegale au fost identificate într-o suprafață privată fără contract de asigurare a serviciilor de pază cu o structură silvică autorizată, pe raza comunei Moldovița. În această locație, delegații Gărzii Forestiere Suceava au identificat un număr de 16 cioate provenite din tăieri ilegale de arbori având un volum total de 26,28 mc, valoarea totală a prejudiciului fiind de 16139 lei.

Și în acest caz au fost sesizate organele de cercetare penală competente cu privire la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori și furt.

La finalizarea verificărilor, rezultatele constatărilor vor fi făcute publice.

”Vă asigurăm că instituția noastră va continua activitățile de monitorizare și control într-o deplină transparență, atât în zonele de risc, cât și în restul suprafețelor de fond forestier, astfel încât să asigurăm și să promovăm respectarea prevederilor legale aferente regimului silvic”, se arată în comunicatul transmis de Garda Forestieră Suceava.

 

Vezi si

Primul strat de asfalt pe axialul Suceava – Iași se va turna la Bosanci în două săptămâni

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a verificat stadiul lucrărilor la drumurile județene. El a …