Thursday , April 25 2024

Numărul cazurilor active de COVID în judet a crescut la 1.458. Spitalul Județean mai are azi un singur pat disponibil la ATI pentru bolnavii COVID

În județul Suceava sunt marți, 27 octombrie 1458 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, în creștere accentuată față de ieri, iar incidența cumulată a cazurilor la nivel județean este de 1,77 la mia de locuitori. Din 810 persoane testate în ultimele 24 de ore, 176 au primit rezultat pozitiv. În spitale sunt 297 de pacienți COVID (192 la Suceava și 87 la Rădăuți), din care 49 cu forme severe, 19 cu forme grave, trei dintre aceștia ventilați mecanic. Spitalul Județean anunță marți un singur pat disponibil la ATI în sectorul COVID. Doar 10 localități din cele 114 din județ nu au niciun caz de COVID în evoluție.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 10 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 40 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 590 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 192 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 99 pacienți sunt în zona tampon și 299 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 192 pacienți diagnosticați Covid-19:

91 prezintă forme medii ale bolii;

33 prezintă forme ușoare,

49 prezintă forme severe;

19 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia 3 pacienți sunt ventilați mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 337 paturi libere, din care 28 pentru pacienți Covid-19, 211 în sectorul Non-Covid și 98 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil 1 pat liber pentru pacienți Covid. De asemenea, sunt 27 ventilatoare libere, din care 13 pentru pacienți Covid-19.

La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 87 de pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de  68607, în ultimele 24 de ore fiind testate 810 de persoane.

Astăzi, la ora 9.00, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează 6710 persoane declarate vindecate.

In carantină se afla marti in judetul nostru 607 persoane, iar în izolare la domiciliu se află 403 de persoane. Izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 10 au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 13 au câte un caz în evoluție, 38 au sub cinci cazuri în evoluție, 29 au sub zece cazuri în evoluție iar 24 au peste zece cazuri în evoluție.

Prefectura Suceava reaminteste sucevenilor ca la linia telefonică TelVerde 0800800165, cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție, iar la linia telefonică TelVerde 0800800358, cetățenii pot apela pentru recomandări  și informații legate de COVID-19.

Prefectul județului solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști: “Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”. (O.S.)

Vezi si

Gheorghe Flutur a verificat din nou lucrările la drumurile județene. “Tot județul este un șantier”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost din nou, miercuri, pe șantierele unde se …