Wednesday , April 24 2024

Numărul cazurilor active de COVID a scăzut sub 300 în județul Suceava. Trei paturi libere la ATI COVID, la Spitalul Județean

În județul Suceava sunt 299 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție în 75 de localități, arată datele centralizate la nivel județean. 135 de bolnavi diagnosticați cu COVID sunt internați. Se remarcă o scădere nu doar de cazuri active, ci și de bolnavi în stare gravă sau severă, doar 49 înregistrați joi, 17 fiind la ATI (la Spitalul Județean 15, dintre care 4 intubați, iar 2 la Spitalul Rădăuți). Joi dimineață erau 279 de locuri libere în sectoarele COVID, iar la Terapie Intensivă 3 paturi disponibile, toate la Spitalul Județean. 15 persoane au fost confirmate cu infecție cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 925 testate.

Joi, la ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrau 22335 de persoane declarate vindecate.

Total persoane vaccinate la nivelul județului Suceava: 65175, din care 46729 persoane cu rapel.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 10 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 17 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 520 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 84 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 7 pacienți sunt în zona tampon și 429 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 84 pacienți diagnosticați Covid-19:

1 prezintă forme ușoare;

44 prezintă forme medii ale bolii;

24 prezintă forme severe;

15 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 4 pacienți sunt ventilați non – invaziv și 4 intubați ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 370 paturi libere, din care 115 pentru pacienți Covid-19, 234 în sectorul non-Covid și 21 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți Covid, sunt 26 ventilatoare libere, din care 10 pentru pacienții Covid-19, și 16 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 15 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (1 cu forme ușoare, 9 prezentând forme medii, 4 forme grave, 1 forme critice), 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 69 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, 0 locuri fiind disponibile.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 10 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 5 prezintă forme medii, 5 forme grave, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 25 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 17 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 forme ușoare, 15 forme medii), și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 10 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 5 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (4 cu forme ușoare și 1 prezentând forme medii), și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 39 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 4 pacienți diagnosticați cu Covid-19(toate cele 4 persoane cu forme medii) și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 21 locuri în sectorul Covid.

 Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 135 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 9.

La nivelul județului sunt disponibile 279 de locuri libere Covid și 49 locuri pentru zona tampon.

  Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 204560, în ultimele 24 de ore fiind testate 925 de persoane.

În carantină se aflau joi dimineață 2754 persoane, din care 152  intrate în ultimele 24 de ore, din care 18 persoane care au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu SARS-CoV-2. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID-19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii.

De asemenea, în izolare la domiciliu se află 293 persoane, din care 10 intrate în ultimele 24 de ore. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 39 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 34 au câte un caz în evoluție, 28 au sub cinci cazuri în evoluție, 10 au sub zece cazuri în evoluție iar 3 au peste zece cazuri în evoluție.

 

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …