Thursday , April 25 2024

"Nu dădeam în veci 65 de miliarde de lei vechi la Termica, dacă ştiam că vor fi cheltuite pe certificate verzi"

LUNGU primarA

A declarat, ieri, primarul Ion Lungu. 65 de miliarde de lei vechi, din taxele şi impozitele plătite de suceveni, oferite de Consiliul Local firmei de termoficare pentru a se plăti salarii compensatorii angajaţilor ce urmau să fie disponibilizaţi, au fost investite de consiliul de administraţie al firmei în certificate CO2, inutile, în condiţiile în care societatea este pe patul de moarte

65 de miliarde de lei vechi au fost plătiţi de Primăria Suceava în primăvara acestui an la SC Termica SA, cu destinaţia stabilită anterior împreună cu consiliul de administraţie al societăţii – plata salariilor compesantorii pentru angajaţii ce urmau să fie trimişi în şomaj. Doar că una s-a stabilit şi altfel s-a procedat. Consiliul de administraţie al societăţii, prezidat de Dragoş Danubianu, din care face parte directorul Ovidiu Dumitrescu, Daniel Aurelian Bădoi şi Dumitru Mălăşincă, au considerat că este mai degrabă oportun ca aceşti bani, proveniţi din taxele şi impozitele plătite de suceveni în prima parte a anului să fie folosiţi pentru cumpărarea de certificate verzi sau mai precis certificate CO2. La scurtă vreme, Termica a intrat în insolvenţă iar aceşti bani s-au dus, cum spune românul, “pe apa sâmbetei”.
Ieri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, şi-a menifestat regretul pentru decizia luată de Consiliul Local în luna aprilie a acestui an. “Nu dădeam în veci 65 de miliarde de lei vechi la Termica, dacă ştiam că vor fi cheltuite pe certificate verzi”, a arătat primarul Ion Lungu. El a mai spus că la societatea de Teromoficare s-au făcut eforturi foarte mari la acea vreme pentru a fi plătie acele sume de bani. Numai că cei din consiliul de administraţie i-au tratat ca pe nişte nimeni pe angajaţii ajunşi în pragul disponibilizării, preferând să irosească cele 65 de miliarde în scopuri ipotetice, fiind tot mai dese comentariile legate de eventuale comisioane încasate din tranzacţia cu certificate CO2.
“La Termica s-au făcut eforturi foarte mari pentru a plăti nişte sume de bani. ~n total, 65 de miliarde lei vechi. Sunt om onorabil şi m-am ţinut de cuvânt. Noi am dat bani pentru plăţi compensatorii. Din păcate, am o mare dezamăgire, o frustrare. Din ei s-au cumpărat certificate verzi. Nu am fost consultat şi nu am dat bani pentru asta. Am dat bani din toata inima. Dar s-au dus pe certificate verzi. Am avut discuţii şi cu deputatul Alexandru Băişanu să încercăm să mai dăm nişte bani la oameni. Să vedem cum vom rezolva problema” a arătat primarul Ion Lungu, care a mai adăugat că cei din conducerea Termica şi consiliul de administraţie al firmei au decis ca banii să fie folosiţi într-un alt scop, el aflând acest lucru în biroul prefectului. ” Directorul (Ovidiu Dumitrescu, n.r.) a promis că va pune banii la loc. De unde? ~n scurtă vreme SC Termica SA a intrat în insolvenţă, iar administratorii judiciari trimit somaţii de plată la Primărie”, a concluzionat cu amărăciune primarul Lungu. “Ce am strâns la începutul anului de la oameni am plătit la Termica şi ei s-au dus la certificatele de CO2. Din păcate am avut banii pentru salarii compensatorii şi nu s-a întâmplat ce doream. Am scăpat peştele din mână”, a concluzionat primarul Ion Lungu. El a arătat că în acest moment nici nu se mai poate face mare lucru, firma intrând în insolvenţă, este greu de identificat o recompensare a celor ce vor fi concediaţi şi încă nu a fost identificată o măsură de tragere la răspundere a celor responsabili pentru situaţia creată.(Neculai RO{CA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …