Sunday , May 12 2024

Noul spital din Fălticeni va fi branșat astăzi la sistemul de apă al orașului

Furnizarea apei va fi sistată pe străzile din apropierea spitalului, pentru ca muncitorii de la ACET să poată să-și facă treaba. Santierele din cadrul unității spitalicești, se închid unul câte unul, dar încă nu sunt bani pentru aparatură și echipamente medicale

Clădirea noului spital din municipiul Fălticeni va fi astăzi branșată la sistemul de alimentare cu apă al orașului. Lucrările vor începe la orele 8.00 iar furnizarea apei va fi sistată pe mai multe străzi, din apropierea spitalului, pentru ca muncitorii ACET să poată să-și facă treaba. ”Mâine vor avea loc lucrările pentru branșarea definitivă la apă. Încet, închidem toate șantierele. Am făcut și scările exterioare pentru ieșire în cad de incendiu, am finalizat și lucrările la stația de preepurare a apei uzate, dar tot nu putem deschide, pentru că nu avem banii necesari achiziționării aparaturii și echipamentelor medicale”, a explicat, ieri, Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.

Se pare că ar mai fi nevoie de aproximativ 18 milioane de lei pentru ca noul spital să fie deschis pentru tratarea pacienților. Menționăm că lucrările la această unitate spitalicească au fost începute în urmă cu 27 de ani, mai exact în anul 1991. Proiectul este realizat în proporție de aproape 99%, iar bolnavii sunt tratați în continuare într-un spital vechi de peste 150 de ani. (C.R.)

Vezi si

Incendiu la acoperișul unei anexe a stadionului din Siret

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei anexe din …