Noul pod peste râul Suceava a fost terminat. O contestație întârzie lucrările la ruta alternativă. Primarul Sucevei vine cu vești bune pentru cei care așteaptă gazul în Burdujeni-sat

10/04/20 ora:5:35am

În paralel gestionarea problemei noului Coronavirus care este, potrivit primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, principala preocupare a municipalității și pentru care „zilnic, depunem eforturi pentru limitarea răspândirii virusului”, continuă derularea unor lucrări de investiții importante pentru municipalitate. „Spre exemplu, s-au finalizat lucrările la Podul peste râul Suceava. Din păcate, încă nu am reușit să semnăm contractul pentru Ruta Alternativă – tronsonul nr.1, Calea Unirii – Apeductului – Pod râu Suceava pentru că au fost contestații la licitație. Sperăm, dacă nu se mai atacă în instanță, să putem semna contractul de execuție pe data de 27.04.2020 și să putem începe executarea porțiunii de drum până la intersecția cu strada Mirăuți”, a declarat Ion Lungu.

Într-adevăr, din imaginile prezentate de primarul Sucevei, podul este ca și finalizat, singurul lucru care mai trebuia făcut fiind așternerea unui strat de asfalt și un marcaj aferent. Chiar și fără stratul respectiv de asfalt, probabil nu s-a turnat încă fiindcă lucrarea pentru canalizarea pluvială și asfaltarea primului tronson din ruta alternativă către Botoșani nu a demarat, Podul Unirii poate fi considerat ca și cum ar fi gata, asfaltarea unei distanțe de 100 metri nefiind un impediment deosebit.

De asemenea, primarul de Suceava a precizat, într-o informare transmisă pe rețelele de socializare, joi la orele amiezii, că are și o veste bună pentru cetățenii din Burdujeni sat: se lucrează la magistrala de alimentare cu gaz metan și a ajuns Stația de presiune redusă. „Sperăm ca în acest an, cu toate greutățile care au intervenit, să ajungă alimentarea cu gaz metan în Burdujeni sat. Doamne ajută!”, a declarat primarul Ion Lungu. (D.P.)

 

 

3 Comentarii pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. tu 10/04/2020 la ora 12:15 -

    Ce asfalt! Pavele puse pe tot podul si pe tot drumul pana la pod si pana la Prelipca,chiar pana Botosani.Urmeaza inca 6 luni de laude si minciuni.

  2. Ion 09/04/2020 la ora 20:25 -

    Taci ba Tănase ca ești retard rău…

  3. tanase 09/04/2020 la ora 15:23 -

    Satul arde si baba se piaptana !