Friday , April 19 2024

Noul contract de salubrizare stradală a Sucevei ar putea fi încheiat abia în toamnă

ROSAL

Sunt semnale tot mai certe că ofertanţii iau în calcul să atace în instanţă decizia de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi, având în vedere vacanţa judecătorească, şansele ca Primăria să încheie un contract nou în această vară sunt minime u până când se clarifică situaţia, Rosal va continua să asigure salubrizarea stradală în municipiul Suceava 

Noul contract de salubrizare stradală a municipiului Suceava va putea fi încheiat de Primărie abia în această toamnă, în cel mai fericit caz în luna septembrie. Deşi toţi ofertanţii la licitaţia organizată de municipalitate au avut câte ceva de contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, la nivel de Primărie sunt semnale că firmele nu se vor mulţumi cu decizia luată de instituţia centrală şi vor ataca în instanţă. In cazul în care măcar unul din cei trei ofertanţi va ataca decizia luată de CNSC la Curtea de Apel Suceava, atunci judecarea procesului va complica lucrurile mai mult. Dincolo de faptul că vacanţa judecătorească bate la uşă, în instanţă este posibil ca să fie acceptate unele cereri de amânare sau chiar completul de judecată să amâne pronunţarea cu cel puţin o săptămână. Surse bine informate din Primăria Suceava susţin că, în situaţia în care măcar unul din ofertanţi va utiliza calea de atac în instanţă a deciziei pe care o va lua CNSC, în cel mai fericit caz contractul pentru salubrizarea stradală va putea fi semnat la începutul lunii septembrie. Ca şi contractul precedent, cel care se va încheia în toamna aceasta are o valabilitate de opt ani.
Cel puţin unul din ofertanţii la licitaţie a confirmat faptul că, dacă CNSC nu le va da un răspuns favorabil, vor ataca decizia la Curtea de Apel. „Clar mergem în instanţă dacă nu ne este favorabilă decizia de la CNSC, dar noi suntem optimişti. Cât despre eventualitatea în care şi ceilalţi pot ataca în instanţă, nu ştiu ce au în plan”, a declarat directorul sucursalei sucevene a firmei Rosal, Adrian Niculescu. El a precizat că optimismul pe care se bazează cei de la Rosal este legat de faptul că descalificarea ofertei lor s-a făcut cu încălcarea unor prevederi legale, iar dacă va fi admisă contestaţia, atunci şansele ca Rosal să piardă licitaţia sunt minime deoarece punctajul cel mai mare este al ofertei depusă de această societate. Oferta de pe locul al doilea, cea declarată câştigătoare, este a asocierii firmelor sucevene Florconstruct şi Diasil cu cea clujeană Brantner. Dacă Rosal a avut 87 de puncte la licitaţie, cea de-a doua ofertă a obţinut 65 de puncte. In fine, cea de-a treia ofertă a fost a celor de la Romprest Service, numai că puntajul acesteia este puţin peste jumătate din cea de-a doua ofertă.
Si ceilalţi doi ofertanţi au depus contestaţii. Romprest Service ar fi atacat la CNSC faptul că Florconstruct şi asociaţii au depus două oferte – una în ianuarie şi alta în aprilie. Chiar dacă s-a luat în considerare doar cea depusă în aprilie, ceilalţi ofertanţi consideră în continuare că este greşit şi arată că la oferta din aprilie nu a fost adusă şi o nouă scrisoare de garanţie bancară, ci a fost păstrată tot cea din ianuarie. Patronii firmelor Diasil şi Florconstruct – Anton Curelariu şi, respectiv, Vasile Florea – nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri pentru a-şi spune un punct de vedere. Reamintim, totuşi, că şi această asociere de firme a depus o contestaţie la CNSC arătând că şi Romprest Service ar fi trebuit descalificată, la fel cum a procedat comisia cu cei de la Rosal, motivul fiind însă altul şi anume că tarifele ofertate de Romprest Service sunt peste limitele admise.
Primăria municipiului Suceava a transmis, vineri, o clarificare solicitată de CNSC iar ofertanţii aşteaptă ca, în cel mai fericit caz, spre finele acestei săptămâni să fie dată o decizie. Până atunci, serviciile de salubrizare stradală vor fi asigurate, cu titlu provizoriu, tot de firma Rosal, vechiul contract expirând la finele toamnei lui 2012. „Pe noi nu ne avantajează şi nici nu ne dezavantajează economic, singurul mare dezavantaj este psihicul angajaţilor. Dacă pierdem contracul disponibilizăm între 80 şi 100 de angajaţi”, a mai spus Adrian Niculescu. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …