Saturday , April 20 2024

Nouă din cele 11 noi programe de studiu de la USV au nevoie de autorizarea provizorie ARACIS pentru a putea face înscrieri la admiterea din iulie

Zilele trecute, specialiștii ARACIS au efectuat vizite de evaluare pentru specializările Resurse Umane, din cadrul Facultății de Istorie și Geografie, și Echipamente și Sisteme Medicale, din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Ştiința Calculatoarelor, care au primit autorizarea provizorie și vor putea face înscrieri în sesiunea din iulie. Alte nouă specializări așteaptă vizitele de autorizare ale reprezentanților ARACIS pentru a fi activate. USV continuă cu pași repezi dotarea noilor laboratoare în care își vor desfășura activitatea didactică studenții care vor opta pentru noile specializări, cum ar fi Tehnică Dentară și Echipamente și Sisteme Medicale. Înscrierile pentru prima sesiune de admitere vor începe în data de 6 iulie   

Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava își pormovează intens oferta de școlarizare pentru anul universitar următor, punând accent pe specializările nou înființate, unele dintre ele unice în țară. Este vorba despre specializările de licență Tehnică dentară, științe gastronomice, Rețele și software de telecomunicații, Echipamente și sisteme medicale, Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule, Energetică și tehnologii informatice, Robotică, Autovehicule rutiere și Resurse Umane și specializările Nutriție și Recuperare medicală și Globalizare și diplomație economică, programe de masterat. Pentru acestea, la admiterea din iulie se vor face înscrieri doar dacă autorizarea provizorie va fi aprobată în Consiliul ARACIS până la data de 3 iulie a.c. USV precizează că programele acestea se activează în condițiile în care este publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern cu privire la actualizarea programelor de studiu care vor funcționa în anul universitar 2020-2021.

Zilele acestea, specialiștii ARACIS au efectuat vizite de evaluare pentru specializările Resurse Umane, din cadrul Facultății de Istorie și Geografie, și Echipamente și Sisteme Medicale, din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și știința Calculatoarelor. Potrivit prorectorului Mihai Dimian, vizita de autorizare a ARACIS a avut o întârziere de 3 luni, în principal din cauza stării de urgență cauzate de pandemia de coronavirus, însă lucrurile au început să se miște, iar șansele ca toate cele 11 noi specializări să fie autorizate provizoriu sunt mari. ”Noul program de licență în Resurse Umane al USV a fost avizat de comisia de specialitate ARACIS. Mai are nevoie de avizul Consiliului General, dar vă puteți pregăti deja dosarul pentru admitere”, este mesajul transmis ieri de prorectorul Dimian pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, USV continuă cu pași repezi dotarea noilor laboratoare în care își vor desfășura activitatea didactică studenții care vor opta pentru noile specializări, cum ar fi Tehnică Dentară și Echipamente și Sisteme Medicale. Pentru aceasta din urmă, 30 de standuri educaționale pentru echipamente și sisteme pentru autovehicule au ajuns la USV în urmă cu câteva zile și vor fi baza pentru 5 laboratoare didactice noi.

Noutățile ce țin de mult-dorita Facultate de Medicină ce se dorește a fi înființată la Suceava reprezintă interesul cel mai mare când vine vorba de admiterea la USV. Candidații la admiterea din acest an așteaptă cu sufletul la gură autorizarea specializării Tehnică Dentară, program de licență, dar și a specializării de masterat Nutriție și Recuperare medicală. La fel, și în cazul acestora este nevoie de ultimele aprobări ale ARACIS. ”Programul de medicină se dezvoltă în timp, deoarece necesită o bază materială mai complexă și o resursă umană extinsă (și mai dificil de atras).

USV a început în urmă cu 8 ani cu 2 programe de sănătate, a adăugat anul trecut programul de Asistență Medicală Generală, sperăm să adăugăm în acest an programul de master de Nutriție și Recuperare medicală, să mai angajăm în urma concursurilor din acest an încă 2-3 cadre în domeniu și alte 4-5 cadre medicale în anul următor, iar, dacă aceste etape vor fi parcurse cu bine, împreună cu parteneriatele cu spitalele din zonă, putem iniția un program adecvat și în acest domeniu. știu că răbdarea nu e tocmai potrivită vremurilor în care trăim, însă lucrurile complexe și de calitate necesită o pregătire mai îndelungată”, a explicat universitarul Mihai Dimian.

USV scoate la concurs pentru admiterea din acest an 2.975 de locuri pentru programele de licență ZI, dintre care 1.180 sunt locuri fără taxă, 1.440 sunt cu taxă, 300 sunt locuri destinate românilor de pretutindeni, 50 sunt pentru absolvenții de liceu din mediul rural și 5 locuri sunt dedicate rromilor.

Pentru învățământul la distanță, sunt alocate 485 de locuri la programele de licență. În oferta pentru admiterea ce va debuta în luna iulie sunt cuprinse și 1.482 locuri pentru programele de masterat, dintre care 600 locuri fără taxă, 730 locuri cu taxă, 150 locuri destinate românilor de pretutindeni și două locuri pentru rromi. De asemenea, cifra de școlarizare a universității sucevene cuprinde și 190 de locuri distribuite la Programul de Conversie Profesională, dintre care 80 sunt la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. În ceea ce privește studiile universitare de doctorat, propunerea de repartizare a cifrei de școlarizare primită de la Ministerul Educației prevede 39 de locuri bugetate și 80 cu taxă.

Sesiunea de admitere din luna iulie 2020, pentru ciclurile de studii universitare de licență, master și conversie profesională, începe cu înscrierea candidaților, care va avea loc în perioada 6-15 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică) – pentru specializările unde există probe, și 6-17 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică) – pentru specializările unde nu există probe. Înmatriculările se vor face în perioada 20-29 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iulie. (Oana NUȚU)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …