Wednesday , April 24 2024

Nouă bărbați implicați în două încăierări, la Gulia și la Slatina, au ajuns în arestul Poliției Suceava

Polițiștii au acționat cu fermitate și operativitate și în cazul unor scandaluri produse în cursul zilelor trecute pe raza orașului Dolhasca și a localității Slatina, fiind documentată activitatea infracțională a mai multor persoane care au ajuns în arestul IPJ Suceava, fiind reținute pentru 24 de ore pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. În total 9 persoane care au provocat scandal și au participat la încăierari, tulburând ordinea și liniștea publică au ajuns în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentate unităților de parchet competente pentru dispunerea unor măsuri procesual – penale.

În primul caz este vorba despre un scandal petrecut duminică, 4 decembrie, la Gulia – Dolhasca. Scandalul a pornit de la o ceartă între doi puștani de 14 ani. Unul dintre minori a mers acasă și s-a plâns tatălui său că a fost agresat de celălat băiat. Imediat, mai mulți membri ai familiei acestuia s-au deplasat la cealaltă familie, pătrunzând în curtea locuinței, izbucnind un conflict în cadrul căruia s-au lovit reciproc. A fost solicitat sprijin și din partea Serviciului pentru Acțiuni Speciale IPJ Suceava, conflictul fiind aplanat.

În urma investigării locului faptei (curțile locuințelor celor două familii), polițiștii au găsit și ridicat pentru cercetări mai multe obiecte contondente, utilizate în cadrul agresiunilor.  Urmare a leziunilor suferite, 11 persoane au primit îngrijiri medicale. În acest caz, polițiștii Poliției orașului Dolhasca cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale, au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „încăierare”, „violare de domiciliu” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Față de 5 bărbați implicați în incident, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Cercetările sunt continuate de către Poliția orașului Dolhasca, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale.

Un alt scandal a avut loc joi, 8 decembrie, în satul Slatina. În jurul orelor 18:30,  Secția de Poliție Rurală nr.7 Mălini a fost sesizată prin intermediul 112 de către un bărbat din Slatina, că are loc o agresiune. La fața locului a fost găsit un bărbat din localitate, care le-a declarat polițiștilor că, în timp ce se deplasa pe drumul județean D.J.209 A Slatina către domiciliu, la ieșirea dintr-un bar ar fi fost agresat de către mai multe persoane.  În timp ce polițiștii discutau cu bărbatul lovit, încercând să identifice și potențiali martori ai evenimentului, pentru a stabili cu exactitate cele întâmplate, și-au făcut apariția două autoturisme din care au coborât mai multe persoane, care anterior l-ar fi agresat pe reclamant și care au început să-i adreseze amenințări, având un comportament incisiv și recalcitrant.  Polițiștii i-au somat verbal cu privire la posibilitatea folosirii armamentului din dotare. A fost solicitat sprijin suplimentar al patrulelor din zonă dar și din partea luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale IPJ Suceava, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările în cauză au fost continuate de către polițiștii Poliției Muncipiului Fălticeni, fiind documentată activitatea infracțională și administrat material probator, iar vineri, 9 decembrie, s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore a 4 bărbați implicați, cu vârste cuprinse între 24 și 39 ani,  toți din comuna Slatina. Cei 4 suspecți au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

”Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca  fiind una sigură şi civilizată”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …