Wednesday , September 22 2021

Nouă avertizare COD PORTOCALIU de vijelii puternice și averse torențiale

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi alerte Cod portocaliu și galben de caniculă, dar și de furtuni.

Astfel, județul Suceava este vizat de o alerta COD PORTOCALIU care va intra în vigoare la ora 13.00 și va expira la ora 22.00. Vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…90 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp. Avertizarea vizează județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați.

Luni, valul de căldură va persista în regiunile sudice și estice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Meteorologii au emis pentru luni o avertizare Cod portocaliu. În Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei și a Dobrogei și în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade.

Alerta vizează Bucureștiul și județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Dolj, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Un alt Cod galben este în vigoare luni între orele 10.00 – 22.00.

În Transilvania, nordul Munteniei și al Dobrogei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…30 l/mp.

În zilele de marți, miercuri și joi, local în sudul și sud-estul țării, disconfortul termic se va menține ridicat și pe arii restrânse va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade.

Vezi si

Centrul de vaccinare de la Shopping City se închide de la 1 octombrie. Se redeschide cel de la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Centrul de vaccinare drive thru de la Shopping City se va închide de la 1 …