Thursday , May 2 2024

Noii reprezentanti ai medicilor suceveni `nca nu au fost alesi, din cauza prezentei reduse la vot

80 de medici suceveni, dintr-un minim acceptat de 600 de votan]i, [i-au ales `n zilele de 21-22 noiembrie reprezentan]ii pe care `i doresc la conducerea Colegiului Medicilor, din cele 68 de candidaturi depuse, motiv pentru care va fi organizat un al doilea tur de scrutin n pentru Comisia de Cenzori nu a fost depus\ nicio candidatur\, Colegiul urm=nd, cel mai probabil, s\ `ncheie contract cu o firm\ pentru gestionarea activit\]ii financiare

Primul tur al alegerilor generale organizate de Colegiul Medicilor `n perioada 21-22 noiembrie a fost invalidat din cauza prezen]ei reduse a medicilor din Suceava. Secretarul Comsiei Electorate, Liliana Gr\dinariu, a declarat c\ rezultatele voturilor depuse `n cele dou\ zile ar fi fost valabile dac\ prezen]a la vor ar fi fost de cele pu]in dou\ treimi. Astfel, din cei 900 de membri ai Colegiului Medicilor, cel pu]in 600 ar fi trebuit s\ fie prezen]i pentru a-[i alege reprezentan]ii. Dintre ace[tia, numai 80 [i-au exercitat dreptul `n acest tur de scrutin, motiv pentru care un al doilea tur va fi organizat `n perioada 28-29 noiembrie, `ntre orele 08.00 – 20.00, la sediul Colegiului Medicilor din Suceava.
Cu toate c\ aceste alegeri se desf\[oar\ o dat\ la fiecare patru ani, situa]ia nu este una inedit\. Prezen]a la vot a fost redus\ [i `n cazul alegerilor pentru Comisia de Disciplin\ din luna octombrie, Liliana Gr\dinariu preciz=nd c\ cei 80 de membri care au votat au [tiut, de fapt, de la bun `nceput, c\ fac doar un exerci]iu pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Prezen]a la al doilea tur de scrutin este a[teptat\ s\ fie mai mare, dar indiferent de num\rul medicilor care vor vota, rezultatele vor r\m=ne valabile.
Dup\ patru ani, `n aceast\ lun\ vor fi ale[i noi membri ai Consiliului Jude]ean [i noi reprezentan]i ai medicilor suceveni `n Adunarea General\ a Colegiului Medicilor, de la nivel na]ional. Este vorba despre 13 membri pentru prima structur\ [i depsre patru pentru cea de-a doua. Pentru Consiliul Jude]ean au fost depuse 49 de candidaturi, iar pentru Adunarea General\ 18 candidaturi. Al]i membri ar fi trebuit s\ fie ale[i pentru Comisia de Cenzori, dar nici un medic nu [i-a depus candidatura pentru a gestiona aspectele financiare ale activit\]ii Colegiului. “Nici p=n\ acum Colegiul Medicilor nu a avut membri `n Comisia de Cenzori [i este posibil s\ fie `ncheiat un contract cu o firm\ pentru efectuarea acestor servicii”, a precizat Liliana Gr\dinariu.
Dup\ turul de scrutin din 28-29 noiembrie, vor fi ale[i 13 membri ai Consiliului Jude]ean [i [ase suplean]i, `n ordinea voturilor c=[tigate. Ace[tia urmeaz\ s\ se `ntruneasc\ `ntr-o [edin]\ pentru a alege pre[edintele Comisiei [i patru vicepre[edin]i, care vor forma Biroul de Conducere al Colegiului Medicilor Suceava. (Andreea DIACONU)

Vezi si

USV a scos la concurs șapte locuri de muncă auxiliare

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …