Friday , April 19 2024

Noi dosare penale pentru șoferi care au prezentat la controale adeverințe de angajat false

Ieri, la ora 18.22, polițiștii din cadrul polițiștii din Dărmănești au oprit pe DN2, în satul Pătrăuți  autoturismul Mercedes ce se deplasa dinspre Suceava către Rădăuți, condus de către S. Mihai, de 23 ani, din Putna. S. Mihai a prezentat o adeverință de angajator eliberată de SC Est Group SRL cu valabilitate 31.03.2020 până la 16.04.2020 și în format electronic o fotografie cu un înscris cu titlul adeverință angajator eliberată de SC Est Group SRL cu valabilitate 16.04.2020 până la 01.05.2020. S-a procedat la verificarea calității de angajat în aplicația electronică, constatându-se faptul că S. Mihai nu figurează ca angajat al societății SC Est Group. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „fals în declarații” și „uzul de fals”.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au efectuat un filtru rutier pe strada Piața Unirii din Rădăuți, în zona parcării centrale, pe linia prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Astfel, în jurul orei 20.35, au fost oprit pentru control, autoturismul BMW care se deplasa pe strada Piața Unirii, dinspre strada Putnei. La volanul autoturismului a fost identificat și legitimat F. Constantin, de 21 ani, din Gălănești, care a prezentat pentru control documentele personale și pe cele ale autoturismului. În conformitate cu prevederile Ordonanțelor Militare, susnumitul a fost întrebat cu privire la motivul deplasării, F. Constantin prezentând în format electronic, pe telefonul mobil propriu, o fotografie cu o adeverință emisă pe numele său, de către SC Melisfab  SRL, eliberată pentru perioada 06.04.2020 – 06.05.2020. Au fost efectuate verificări în baza de date, ocazie cu care s-a constatat că F. Constantin nu figurează ca fiind angajat.

Bărbatul a declarat faptul că nu este angajat al SC Melisfab SRL, însă i-a fost eliberată adeverința, întrucât se deplasează periodic la cumpărături în folosul acestei societăți. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” și „uzul de fals”.

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …