Friday , March 29 2024

Noi demersuri pentru o poartă de intrare în județ, la Poiana Stampei

CJ Suceava vrea să achiziționeze studiul de fezabilitateconsiliu judetean 30 martie 2018 22

Consiliul Județean Suceava vrea să amenajeze un portal modern de intrare în județul Suceava, la Poiana Stampei. Astfel, în Anul Centenar, va achiziționa direct studiul de ­fe­zabilitate aferent proiectului împreună cu studiul geotehnic, studiul topografic și documentația pentru aviz drumuri naționale. ­Va­loarea estimată a studiului de fezabilitate este de 10.084 lei, fără TVA, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 13 iulie, ora 12:00. Criteriul de atribuire al contractului va fi prețul cel mai scăzut, conform datelor din nota conceptuală și din tema de proiectare.

În acest sens, pe site-ul CJ Suceava a fost postat, ieri, un anunț semnat de vicepreședintele Viorel Seredenciuc la care sunt atașate nota conceptuală și tema de proiectare, în prima din acestea fiind menționat faptul că „se urmărește promovarea județului Suceava în plan turistic, economic și social și a patrimoniului natural și cultural, cunoașterea importanței istorice a regiunii Bucovina, având în vedere sărbătorirea Centenarului Marii Uniri în acest an”. În ceea ce privește costurile totale ale portalului de la Poiana Stampei, în nota conceptuală se face estimarea prin referire la valoarea unei investiții similare, cea de la Drăgușeni, care a fost de 50.000 lei.

Pe de altă parte, în tema de proiectare este precizat că durata pentru realizarea studiului de fezabilitate ar fi de 150 de zile de la transmiterea notei de comandă, ceea ce lasă loc unor semne de întrebare cu privire la posibi­litatea reală a realizării porții de intrare de la Poiana Stampei în Anul Centenar, dacă nu cumva este vorba doar de un demers care începe, simbolic, în acest an și va fi finalizat în anul următor. Reamintim că deliberativul județean sucevean a votat un proiect de hotărâre cu privire la transferul gratuit al unor terenuri, dându-se în acest fel posibilitatea CJ Suceava să continue demersurile de amenajare, la DN 17, a respectivei porți de intrare. (D.P.)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a prezentat echipa cu care intră în campania pentru Primăria Suceava

Liderii Organizației Municipale PSD Suceava s-au reunit în cadrul unei întâlniri strategice de planificare a …