Thursday , April 25 2024

Marele fotbalist Nicolas Anelka vine la Suceava pentru derbyul dintre Foresta și Bucovina Rădăuți

Fostul atacant francez a acceptat invitația conducerii de pe Areni în baza relației de prietenie pe care o are cu actualul antrenor al Forestei, Selim Benachour, alături de care a evoluat la PSG și Mumbai City. Campion european cu Franța și câștigător al Ligii Campionilor, Anelka va da lovitura de start a meciului de pe 30 noiembrie. “Este o mare onoare ca o vedetă de talie mondială a sportului rege să fie alături de noi”, a precizat conducerea Forestei.

Foresta se pregătește să dea o lovitură de imagine la finalul turului de campionat. Gruparea suceveană îl va avea ca oaspete de seamă la derbyul local cu Bucovina Rădăuți, programat pe 30 noiembrie, pe stadionul Areni, pe nimeni altul decât pe Nicolas Anelka. Fostul atacant francez a acceptat invitația de a veni la Suceava în baza relației de prietenie pe care o are cu actualul antrenor al Forestei, Selim Benachour, alături de care a evoluat la PSG (sezonul 2001-2002) și Mumbai City (sezonul 2015).

„Ne bucură faptul că, la un meci pe care noi îl considerăm unul destul de important, alături de echipă noastră, va fi prezent, unul dintre cei mai mari atacanți din lume. Considerăm că prezența domnului Anelka la Suceava este un lucru extrem de benefic pentru fotbalul sucevean și ne bucură faptul că a ales să răspundă afirmativ invitației noastre. Sperăm ca această să nu fie singura vizită întrucat vom purta discuții legate și de alte proiecte”, a declarat președintele-executiv al Forestei, Andrei Ciutac.

Nikolas Anelka va da lovitura de start a meciului dintre Foresta și Bucovina Rădăuți. „Este o mare onoare ca o vedetă de talie mondială a sportului rege să fie alături de Foresta Suceava la acest eveniment. Domnul Nicolas Anelka va oferi lovitura de începere a partidei, urmând ca apoi să avem discuții despre viitoarele proiecte pe care dorim să le desfășuram împreună”, a precizat vicepreședintele-executiv al Forestei, Mihai Ungurian.

Nicolas Anelka este o legendă a fotbalului mondial. A jucat pe postul de atacant, unde s-a remarcat prin rapiditate, tehnică deosebită, dribling și joc aerian. Anelka a avut o cariera fotbalistică de excepție, jucând pentru cluburi precum: Arsenal, Paris Saint Germain, Liverpool, Mancester City, Fenerbahce, Chelsea, Juventus sau Real Madrid, altături de care a câștigat Liga Campionilor în 2000. La nivel de echipă națională, tot în 2000, Anelka a devenit campion european cu Franța, pentru care are un total de 14 goluri marcate în 69 de meciuri jucate. De asemenea, a fost unul dintre fotbaliștii pentru care s-au plătit sume record la acea vreme, în urma transferurilor sale fiind achitate peste 85 de milioane de lire sterline. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …