Sunday , April 28 2024

Nicolae Ciucă, Președintele PNL și al Senatului României, într-o scurtă vizită în județul Suceava

De asemenea, în cursul zilei de vineri, Nicolae Ciucă a fost oaspetele Mănăstirii Voroneț, unde Maica Stareță Gabriela Platon a făcut o prezentare a Mănăstirii. Președintele Senatului a fost întâmpinat în Altarul Mănăstirii de PS Damaschin Dorneanu, care i-a oferit, cu binecuvântarea Înalțpreasfințitului Părinte Calinic, Ordinul „Crucea Bucovinei” pentru merite deosebite în sprijinirea bisericii și a comunității. De față a fost și suceveanul Ciprian Olinici, secretar de stat pentru Culte.
Președintele Niculae Ciucă a fost deosebit de încântat de frumusețile Bucovinei, având doar cuvinte de apreciere pentru schimbarea la față a Bucovinei în ultimă perioadă sub administrație liberală și a declarat că rămâne un mare susținător al proiectelor județului Suceava, fie că este vorba de Autostrada A7 Pașcani – Suceava – Siret, Autostrada Nordului Suceava – Vatra Dornei – Bistrița, de investițiile în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, de investiții în turism sau deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei.
Nicolae Ciucă apreciază Bucovina și Suceava ca fiind un model de dezvoltare. (O.S.)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …