Saturday , April 20 2024

Ministrul Pop, la Suceava, se intereseaza daca Mircea Lucescu lucreaza legal in Ucraina

pop-sv

Seful Serviciului de Ocupare a Fortei de Munca din Ucraina, Iaroslav Kasuba, a declarat, luni, la Suceava, la o intalnire cu ministrul Liviu Pop, ca in Ucraina lucreaza oficial 23 de romani, in timp ce in Romania niciun ucrainean, ministrul roman intreband daca Mircea Lucescu este printre cei 23.
Intalnirea de la Suceava intre reprezentanti din Ucraina si Romania in domeniul ocuparii fortei de munca a fost facuta la solicitarea presedintelui Serviciului de Stat de Ocupare a Fortei de Munca din Ucraina, Iaroslav Kasuba, care a cerut oficialilor romani incheierea unui protocol de colaborare, infiintarea unui Oficiu romano-ucrainean pentru ocuparea fortei de munca si realizarea, in comun, a unor proiecte transfrontaliere cu finantare europeana pentru facilitarea ocuparii fortei de munca si masuri de reconversie profesionala.
Kasuba a spus ca Ucraina trece printr-o situatie complicata, avand o perioada dificila, in care un rol important incepe sa il aiba pregatirea profesionala pentru recalificarea fortei de munca, cerand sprijinul partenerilor roman in ceea ce priveste realizarea programului national de ocupare a fortei de munca.
Totodata, el a spus ca Serviciul de stat de Ocupare a Fortei de Munca din Ucraina ar urma sa se transforme in Agentie Nationala,si in acest domeniu fiind benefica experienta Romaniei.
“Suntem foarte interesati de practica din Romania, de analiza si prognoza ocuparii fortei de munca, de mecanismele prin care oamenii de afaceri sunt incurajati sa angajeze someri”, a mai declarat Kasuba.
El a prezentat date oficiale potrivit carora Ucraina a dat posibilitatea unui numar de 23 de romani sa lucreze in Ucraina, dar ca nu este inregistrat, oficial, nici un cetatean ucrainean care sa lucreze in Romania din cei 78.000 de ucraineni care lucreaza in tari ale Uniunii Europene.
Kasuba a spus ca nu crede ca este adevarat ca niciun ucrainean nu lucreaza in Romania, dar ca acestea sunt datele oficiale, mentionand ca una din tintele programului de reforma ucrainean in domeniul fortei de munca este sa raspunda si de incadrarea cetatenilor ucraineni in spatiul european.
Bucatarii ucraineni, cautati in Suceava
Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, prezent la aceasta intalnire din partea Guvernului Romaniei, l-a intrebat pe Kasuba daca intre cei 23 de romani care lucreaza oficial in Ucraina este inscris si Mircea Lucescu.
El a fost completat de directorul AJOFM Suceava, Mirela Adomnicai, care a declarat ca a primit deja o solicitare din partea unui sucevean care doreste sa angajeze bucatari ucraineni cu salarii motivante.
Ministrul Liviu Pop a declarat ca faptul ca partea romana a raspuns rapid solicitarii partii ucrainene pentru o intalnire comuna dovedeste deschiderea Romaniei fata de Ucraina si a aratat ca un protocol intre Romania si Ucraina, in domeniul ocuparii fortei de munca, ar putea fi semnat cat de curand dupa ce intre ANOFM si serviciul similar din Ucraina vor fi discutate aspectele juridice si tehnice.
In ceea ce priveste infiintarea unui oficiu comun romano-ucrainean, Liviu Pop a spus ca nu vede niciun impediment sa fie infiintat la Suceava, avand in vedere profesionalismul AJOFM Suceava.
El a aratat ca Romania are expertiza in acest domeniu al ocuparii fortei de munca si ca cele trei solicitari ale partii ucrainene pot fi atinse.
“Prima intalnire are loc la mijloc, la Suceava, nici la Bucuresti, nici la Kiev”, a spus Pop, care a mentionat ca dupa ce ANOFM si serviciul similar ucrainean vor stabili conditiile, se va semna, la Bucuresti sau Kiev, protocolul de colaborare.

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …